Autorităţile, neputuncioase în a ne proteja

Autorităţile, neputuncioase în a ne proteja

De câteva luni, urşii îşi fac simţită prezenţa în tot mai multe localităţi din ţară. Ultimul caz este cel al fetei care s-a întâlnit cu unul chiar în parcul din Sinaia. În timp ce edilul din oraşul prahovean cere ajutorul autorităţilor, acestea spun că în România nu există o legislaţie adecvată în privinţa aceasta. Noi am stat de vorbă cu un specialist iar acesta ne-a spus cum trebuie să acţionăm în cazul în care ne întâlnim cu un urs. Aflaţi tot în materialul următor.

Prezenţa urşilor în Sinaia a devenit ceva obişnuit, iar locuitorii oraşului şi turiştii, sunt îngroziţi de faptul că se pot întâlni cu aceştia oriunde şi oricând. Primarul din Sinaia a cerut ca aceşti urşi sa fie ori relocati ori capturaţi.

Deşi atacurile urşilor s-au înmulţit, autorităţile susţin că în România nu există legi care să ne protejeze.

Şi totuşi, ce este de făcut atunci când, din nefericire, dai peste un urs? Specialiştii spun că în aceste cazuri există
două scenarii. În primul, ursul ne-a văzut, dar ne ignoră şi atunci…

Al doilea scenariu este şi mai înfricoşător, când ursul atacă sau se ridică în două picioare pentru intimidare.

În cazul în care avem la noi un rucsac sau mâncare, le putem arunca spre urs pentru a-i distrage atenţia, apoi se ne retragem rapid din calea acestuia. În cazul în care animalul continuă să se îndrepte spre noi, specialiştii spun că cel mai bine ar fi să ne ghemuim la pământ şi să ne protejăm faţa şi abdomenul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt