Luminiţa Odobescu, la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE
Biden convoacă videoconferinţă pe tema Ucrainei
Sunt noi discuţii între aliaţii şi partenerii Statelor Unite, iniţiate de preşedintele Joe Biden! Liderii vor un răspuns coordonatîmpotriva Rusiei după declanşarea invaziei în Ucraina.
Kremlinul anunţă pregătiri în vederea unui summit prin videoconferinţă Putin-Biden
Rusia şi Statele Unite acţionează în vederea organizării unui summit prin videoconferinţă între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden, în toiul unor tensiuni între cele două ţări cu privire la Ucraina, anunţă vineri Kremlinul, în timp ce Ucraina cere NATO să respi.
Videoconferinţă pe tema gazelor din Marea Neagră, organizată marţi
Stadiile proiectelor de dezvoltare de zăcăminte de hidrocarburi din offshore-ul românesc sau care sunt motivele întârzierii lucrărilor, ce este de făcut şi care sunt planurile de viitor în domeniu sunt câteva dintre temele ce vor fi abordate, marţi, în cadrul videoconferinţei de specia.
Videoconferinţă în pregătirea reuniunii Consiliului European; participă şi preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la o întâlnire, în format videoconferinţă, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi un grup de lideri europeni, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European din 24-25 mai, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Telemedicina, în sfârşit reglementată şi în România: Apar bazele legislative pentru favorizarea investiţiilor în domeniu
În pofida potenţialului telemedicinei, avantajelor oferite de aceasta şi gradului de evoluţie tehnologică accelerată din ultimii ani, utilizarea sa era încă foarte redusă la începutul anului 2020 în România