În pofida potenţialului telemedicinei, avantajelor oferite de aceasta şi gradului de evoluţie tehnologică accelerată din ultimii ani, utilizarea sa era încă foarte redusă la începutul anului 2020 în România. Deşi în reglementările specifice anterioare pandemiei Covid-19 există referiri la telemedicină (telemedicină rurală şi sistemul informatic de telemedicină al apărării), existând şi câteva proiecte pilot, sunt lacunare şi se poate spune că nu au favorizat, până acum, dezvoltarea acestor servicii la scară largă.
Totuşi, în contextul generat de pandemie, când distanţarea socială a devenit un criteriu esenţial, ţinând cont de nevoia de a se răspunde cât mai rapid necesităţilor medicale imediate ale populaţiei, dar şi de limitare a riscurilor răspândirii virusului, telemedicina a fost una dintre practicile adoptate rapid de operatorii de servicii medicale atât privaţi, cât şi de stat.
Trebuie să punctăm faptul că telemedicina nu se rezumă doar la o simplă videoconferinţă, ci implică şi interoperabilitatea sistemelor şi integrarea unor informaţii şi date, cum ar fi istoricul medical al pacientului, transmiterea rezultatelor analizelor şi investigaţiilor, probabil şi, pe viitor, comunicarea reţetelor electronice şi nu numai.
