De marţi putem să vaccinăm şi adolescenţii. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie
Începând de mâine (marţi - n.
România a primit o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca
O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria de 559.
Andrei Baciu: Tranşă record pentru România! Mâine dimineaţă vor ajunge în ţara noastră 1.091.610 doze vaccin Pfizer/BioNTech
Vicepreşedintele CNCAV a anunţat că luni va intra în România cea mai mare tranşă de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, respectiv 1.
Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea copiilor de 12-15 ani începe săptămâna viitoare
Şeful campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat sâmbătă că săptămâna viitoare va începe vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani.
Peste 6000 de persoane s-au vaccinat până la ora 12.00 la maratonul vaccinării
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Viorel Jinga, a declarat sâmbătă că până la ora 12,00, în cadrul celei de a doua ediţii a Maratonului Vaccinării anti-COVID din Capitală, s-au vaccinat 6.
Primăria Sectorului 4 amenajează primul centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19, destinat imunizării copiilor din Capitală
Copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pentru a căror vaccinare Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat folosirea serului produs de Pfizer-BionTech, vor putea fi imunizaţi împotriva COVID-19, în primul centru mobil de vaccinare din Capitală, destinat adolescenţilor.
Coadă la al doilea maraton de vaccinare din Bucureşti. Vin sute de oameni şi pentru rapel, şi pentru prima doză
Coadă la vaccinare, la cel de-al doilea maraton organizat în Capitală.
Dr. Gheorghiţă, după autorizarea serului Pfizer la copii de 12-15 ani: În grupul copiilor vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID
Şeful campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii de 12-15 ani, că aceştia se pot vaccina la orice centru unde există acest vaccin, cu sau fără programare.
Maraton cu repetiţie în Capitală
Cel de al doilea maraton de vaccinare din Capitală a început în urmă cu puţin timp.
Liderii COVAX, UNICEF şi OMS somează ţările bogate: Donaţi vaccinuri pentru ţările sărace, acum!
Liderii COVAX, mecanismul global de achiziţie şi livrare de vaccinuri anti Covid, au făcut, joi, un apel către guvernele ţărilor bogate, de a dona urgent doze pentru ţările sărace, existând o lipsă acută de 190 de milioane de doze faţă de calculele iniţiale, parţial şi din cauză .
300 de persoane vaccinate la târgul tradiţional de la Năsăud
Un număr de 300 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu serul Johnson&Johnson în cadrul târgului tradiţional săptămânal de la Năsăud, organizat joi, potrivit datelor centralizate de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Studiu Uruguay: Vaccinul CoronaVac reduce mortalitatea cu 97% faţă de 80% în cazul vaccinului Pfizer
Vaccinul chinez CoronaVac împotriva COVID-19 reduce mortalitatea provocată de această boală cu 97%, în timp ce serul Pfizer are o eficacitate de 80%, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu uruguayan publicat joi, relatează AFP.