Coadă la vaccinare, la cel de-al doilea maraton organizat în Capitală. Două centre au fost amenajate la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului. Cei care au fost prezenţi şi la primul maraton au venit să-şi facă rapelul, dar sunt şi mulţi oameni care au venit pentru prima doză. Cele mai multe fluxuri de vaccinare sunt cu Pfizer, dar au fost amenajate şi puncte de vaccinare cu Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.
Oamenii au venit la maratonul de vaccinare pentru că aici se pot imuniza împotriva COVID-19 fără progamare, doar cu buletinul. Sute de oameni au ajuns încă înainte de ora 16.00, când a început vaccinarea.
Atât la Biblioteca Naţională, cât şi la Sala Palatului, zeci de oameni stau la coadă să se vaccineze. Sunt două rânduri, unul destinat celor care au venit pentru rapel şi altul pentru cei care urmează să facă prima doză. Cele două cozi sunt la fel de mari.