Dr. Gheorghiţă, după autorizarea serului Pfizer la copii de 12-15 ani: În grupul copiilor vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID

Dr. Gheorghiţă, după autorizarea serului Pfizer la copii de 12-15 ani: În grupul copiilor vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID

Şeful campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii de 12-15 ani, că aceştia se pot vaccina la orice centru unde există acest vaccin, cu sau fără programare. Studiile arată că niciun copil din acest interval de vârstă nu s-a îmbolnăvit de COVID după ce a fost vaccinat, a mai precizat dr. Gheorghiţă.

Copiii de 12-15 ani vor fi vaccinaţi la fel ca adulţii, cu două doze administrate la interval de 21 de zile, a anunţat Valeriu Gheorghiţă într-un video postat pe Facebook.

"Procesul de vaccinare se poate efectua în centrele existente, în cabinetele de medicină de familie (...), precum şi în cadrul unor evenimente de tip maraton de vaccinare sau centre de tip drive-thru", a spus şeful campaniei de vaccinare, adăugînd că este obligatoriu consimţământul părinţilor.

De asemenea, vaccinarea se poate face cu sau fără programare - pe platformă, programările se vor face în contul părinţilor, începând de săptămâna viitoare.

În privinţa eficienţei, Valeriu Gheorghiţă afirmă că serul Pfizer a demonstrat "eficacitate maximală" în cadrul testelor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt