
Zboruri mai scumpe cu 30%! Sfaturi pentru bilete mai ieftine
E rost de vacanţe ca în timpurile de dinainte de pandemie.

SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Păstrăvul, deliciul din farfurie
După ani în care li s-a părut că alimentele de import sunt cele mai bune, românii se reorientează spre produsele ecologice, sută la sută locale.

Cine sunt exploratorii Destinaţia Anului 2023? Misiunea lor: (re)descoperirea celor mai atractive destinaţii turistice din România!
Trei perechi de exploratori, dintre cei mai experimentaţi şi simpatici vloggeri de călătorie, au pornit în misiunea de a ne dezvălui frumuseţile celor nouă destinaţii câştigătoare ale competiţiei Destinaţia Anului 2023.

Un munte de distracţie! La Cota 2000 încă se schiază
Cei care n-au vrut să petreacă de 1 mai pe litoral au ajuns deja la munte.

Călătorie prin Transilvania cu mocăniţa
Are peste 70 de ani, dar încă îi plimbă pe turişti prin tărâmurile de basm ale Transilvaniei.

Zborurile anulate, o problemă tot mai des întâlnită
Paştele nu a fost deloc fericit pentru 60 de oameni care voiau să plece de la Otopeni către Germania.

Festivalurile din România ar putea fi o sursă puternică de turişti străini, spun experţii
Calendarul de festivaluri din România ar trebui promovat mai bine în cadrul strategiei de a intensifica turismul în ţara noastră, a declarat la Prima News expertul în turism Traian Bădulescu.

Radu Păltineanu, ciclotrotter: România are locuri şi tradiţii unice în Europa, dar este nevoie de o promovare strategică din partea autorităţilor
Pregătiri intense în pensiuni pe măsură ce Paştele se apropie, iar vilele, căsuţele şi hotelurile sunt deja pline aproape de maximum de turişti.

Vocherele de vacanţă şi pentru angajaţii de la privat
Vacanţă cu bani de la stat pentru toţi angajaţii din România! Oricine munceşte, la privat sau bugetar, ar putea primi vouchere pentru concedii.

Bugetul alocat anul acesta pentru programele derulate de Ministerul Turismului este mai mic decât cel de anul trecut şi reprezintă doar un sfert din suma solicitată. Ministrul Cadariu se declară ”nemulţumit şi amărât”
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, se declară ”chiar nemulţumit” şi ”amărât” atunci când vorbeşte despre bugetul de care beneficiază ministerul pe care îl conduce în acest an, el arătând că pentru implementarea programelor ministerul a cerut 7,5 miliarde de lei şi a primit .

În turism nu contează dimensiunea localităţii, spun experţii
România nu este o ţară pregătită pentru federalizare, care este un termen riscant de folosit, mai ales în situaţia actuală din Europa, a declarat la Prima News primarul Iaşiului, Mihai Chirica.