
Diferenţă de 10 grade faţă de ieri
Ieri a fost cea mai călduroasă zi din acest an, iar discomfortul termic a fost greu de suportat.

Românii, obligaţi să-şi pună contoare sau repartitoare pentru măsurarea agentului termic. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea
Apartamentele racordate la termoficare trebuie să aibă contoare individuale de căldură sau repartitoare, până la sfârşitul anului, potrivit unei legi adoptate deja de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui Iohannis spre promulgare, potrivit economica.

Primarul Devei cere public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în condiţiile în care oraşul nu are apă caldă şi căldură de aproximativ două săptămâni, deoarece Termocentrala Mintia, furnizorul de agent termic, este oprită pentru că.

Primarul bagă pe ţeavă promisiuni
A venit apa caldă? Da, dar e rece! Oricât ar părea de hilară această expersie, pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni, ea va mai rămâne mult timp de acum înainte o dramă.

Viena, încălzită cu energie termică reziduală
Ne-am obişnuit să tremurăm în fiecare iarnă în case din cauza unui sistem de termoficare încremenit în timp, pe care autorităţile nu sunt în stare să-l pună la punct