Meteorologii au emis joi o atenţionare cod galben pentru majoritatea regiunilor din ţară, anunţând temperaturi extrem de ridicate, care vor atinge până la 37 de grade Celsius.
Avertizarea este valabilă între ora 12:00 şi ora 21:00, cu temperaturi maxime ce vor varia între 30 de grade în nordul şi centrul ţării, şi 36-37 de grade în zone izolate, în special în Banat şi sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. În Câmpia Română şi Câmpia de Vest, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce va accentua disconfortul termic.
Potrivit prognozei, vremea călduroasă şi disconfortul termic ridicat vor persista şi vineri, 6 iunie, în vestul ţării, precum şi local în sud şi centru. Aceleaşi condiţii de vreme caniculară vor continua şi pe parcursul weekendului, sâmbătă şi duminică (7 şi 8 iunie), în majoritatea regiunilor.