
Guvernul a adoptat OUG care permite împuşcarea urşilor. Tanczos Barna: Primarul va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul
Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă care prevede intervenţia în cazul atacurilor urşilor.

Tanczos Barna spune de ce se opune planului UE pentru protejarea pădurilor: Strategia trebuie să stabilească şi condiţiile de finanţare
Ministrul Mediului, Tanczos Barna spune că a semnat scrisoarea iniţiată de Austria prin care este criticată strategia forestieră a UE pentru a solicita Comisiei Europene o dezbatere punctuală, esenţială, acesta fiind nemulţumit că nu sunt specificate sursele de finanţare ale ţintelor de.

Tánczos Barna anunţă că în următoarea şedinţă de Guvern va fi aprobată OUG pentru împuşcarea urşilor
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat miercuri că a fost finalizat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind intervenţia imediată în localităţile unde apar urşi.

Tanczos Barna: În timp, sunt convins că vom conştientiza că fără bani nu se poate face protecţia mediului
Ministerul Mediului are nevoie tot timpul de bani pentru investiţii, iar nivelul sprijinului financiar bugetar nu se compară, cel puţin în ultimii ani, cu cel al problemelor gestionate de minister, a declarat, marţi, ministrul de resort, Tanczos Barna.

Tanczos Barna: La Tuşnad ursul provoacă daune daune zilnice şi pune în pericol viaţa umană
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că la Băile Tuşnad "ursul provoacă daune zilnice" şi pune în pericol viaţa umană şi le-a mulţumit locuitorilor din această localitate pentru că susţin proiectul legislativ care va permite intervenţia imediată în cazul în care.

Ministrul Mediului s-a întâlnit cu ursul
Ursul a dat nas în nas chiar cu Ministrul Mediului.

Ministrul Mediului: Situaţia de la Petromidia este gravă
Explozia de la Petromidia poate avea consecinţe grave asupra asupra mediului, spune Ministrul Tanczos Barna.

Legea anti-plastic, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 3 iulie, nu e gata. Tanczos Barna: Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul
România a avut la dispoziţie doi ani ca să transpună în legislaţia internă Directiva UE privind interzicerea unor produse din plastic, însă nu a făcut-o deşi din 3 iulie ar trebui să se aplice prevederile europene.

Tanczos Barna: defrişări cu complicitatea autorităţilor
Ministrul Mediului face acuzatii grave în problema defrişărilor din ţara noastră! Invitat la emisiunea "Insider Politic" realizată de Sebastian Zacmann, Tanczos Barna, a explicat că defrişările masive nu puteau avea loc fără ,,complicitatea" unor reprezentanţi ai instituţiilor publice.

Tanczos Barna nu intenţionează implementarea unui program ”Rabla” pentru achiziţionarea de biciclete: Mersul pe bicicletă este o cultură şi nu depinde neapărat de bani
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că mersul pe bicicletă este o activitate care trebuie încurajată, dar că nu are în plan implementarea unui program Rabla pentru achiziţionarea de biciclete.

Programul Rabla ar putea suferi modificări în 2021
Programul Rabla este un program de succes, al cărui scop ar fi să scoată din circulaţie maşinile poluante.