Niciodată nu trebuie să uităm că apa este o resursă limitată şi suntem obligaţi toţi să depunem eforturi pentru a proteja apa şi să învăţăm să o utilizăm într-un mod durabil, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, într-un mesaj video postat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.
"Schimbările climatice aduc cu ele secete grave sau chiar inundaţii devastatoare. Seceta reduce acest depozit de ape, inundaţiile le pot contamina, pot distruge calitatea apelor. Niciodată nu trebuie să uităm că apa e o resursă limitată. Suntem obligaţi toţi, fiecare persoană, fiecare instituţie, să depunem toate eforturile pentru a proteja apa şi să învăţăm să o utilizăm într-un mod durabil. Avem şi o veste bună. Specialiştii din domeniul apelor vor avea mult de lucru în perioada următoare. O componentă foarte importantă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se referă tocmai la managementul apei. Avem un buget de peste 1,4 miliarde euro şi multe reforme de implementat", a precizat ministrul de resort.
El a menţionat că poluarea şi schimbările climatice sunt două pericole majore care pot atenta la calitatea sau chiar la existenţa apelor subterane.
Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, depozitarea ilegală a deşeurilor poate duce la poluări grave ale apei subterane, cum la fel de grave pot fi şi poluările provocate de unele substanţe din agricultură.
agerpres.ro