A cincea zi de grevă la STB
Greva de la STB continuă, deşi există o decizie a tribunalului care arată că este ilegală! Astăzi a fost a cincea zi deproteste.
A cincea zi de grevă la STB
Angajaţii STB continuă greva.
A cincea zi de grevă la STB. Doar 20% dintre şoferi au ieşit pe traseu luni dimineaţă
Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport Bucureşti (STB), după ce negocierile au eşuat.
Cum şi când vor răspunde sindicaliştii STB pentru haosul creat în Capitală. Aceştia riscă până la doi ani de închisoare
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care au decis să continue o grevă după ce aceasta a fost suspendată şi mai apoi declarată ilegală de instanţă prin hotărâri executorii şi, mai mult, şi-au ameninţat sau agresat colegii care au renunţat la proteste se vor alege cu .
Greviştii STB riscă dosare penale
Grevă declanşată de salariaţii Societăţii de Transport Bucureşti a continuat şi astăzi.
Primarul Capitalei atrage atenţia că şoferii STB care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, sâmbătă, că şoferii Societăţii de Transport Bucureşti care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă.
Greva STB continuă. Criţ: La ora 8:00 erau pe traseu 15 vehicule
Un număr de 15 vehicule se aflau în traseu sâmbătă dimineaţa, la ora 8:00, potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.
Conducerea STB ia în calcul concedierea şoferilor grevişti. Peste 200 de dosare de angajare există pe masa şefilor STB
Conducerea STB ia în calcul să înceapă suspendarea sau desfacerea contractelor de muncă pentru câteva zeci de şoferi grevişti, dacă aceştia nu reiau încă de dimineaţă lucrul, susţin surse din STB pentru „Adevărul”.
Şoferii refuză să iasă pe traseu
După 10 ore de grevă, Tribunalul Bucureşti a hotărât suspendarea grevei de la STB.
Şoferii STB obligaţi să revină la muncă
Magistraţii bucureşteni au decis suspendarea grevei de la STB.
Lege nouă pentru şoferii străini din Italia
Legea care interzicea circulaţia maşinilor cu numere străine în Italia a fost anulată.
Patru şoferi au fost prinşi drogaţi la volan, în Capitală
Patru şoferi au fost prinşi la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, iar unul sub influenţa alcoolului, în cadrul unei acţiuni de control făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică de poliţiştii din Capitală.