Gabriel Zetea, reprezentant PSD, afirmă că România ar trebui să încerce să îmbunătăţească acordul încheiat prin programul european SAFE, dacă există posibilitatea unor condiţii mai avantajoase pentru industria naţională de apărare. Acesta susţine că sunt necesare mai multă transparenţă şi informaţii clare despre modul în care vor fi cheltuite miliardele de euro împrumutate pentru înarmare.
Social-democratul vrea să ştie cât din investiţii va însemna producţie realizată efectiv în România, câte locuri de muncă vor fi create şi ce regiuni ale ţării vor beneficia de contracte.
Întrebat despre declaraţiile ministrului Mihai Ghigiu privind renegocierea SAFE, Zetea a spus că nu vede de ce cineva s-ar opune unei eventuale îmbunătăţiri a acordului.
Declaraţiile au fost făcute în emisiunea „Interese mari şi mici”, prezentată de Emma Zeicescu şi Mihai Radu la Prima News, în cadrul unei discuţii despre programul european de înarmare şi despre poziţia României în negocierile cu Bruxelles-ul.
Subiectul a fost adus în discuţie de Mihai Radu, care a amintit declaraţiile ministrului Mihai Ghigiu de după reuniunea de la Bruxelles. Acesta susţinuse că România ar trebui să renegocieze acordul SAFE şi să încerce să convingă instituţiile europene că este nevoie de o nouă şansă pentru corectarea unor eventuale greşeli.
Ce spune Gabriel Zetea despre posibilitatea renegocierii SAFE
Reprezentantul PSD a afirmat că partidul său susţine programul SAFE, însă consideră că există posibilitatea unor îmbunătăţiri ale condiţiilor în care România va utiliza finanţarea europeană.
„Dar nu cred că e ceva nou ce spune Partidul Social Democrat, că acordul SAFE este un acord bun pentru România, atâta vreme cât aceste împrumuturi pe care le luăm, că nu sunt bani care îi dă cineva, ci sunt împrumuturi şi de ordinul miliardelor de euro, sunt investiţi înainte”, a declarat Gabriel Zetea.
Acesta a explicat că nu se opune unei eventuale renegocieri, dacă aceasta ar permite corectarea unor decizii luate de fostul guvern şi ar aduce beneficii suplimentare economiei româneşti.
„Dacă există posibilitatea de a îmbunătăţi ceea ce a făcut fostul guvern, în sensul că a avut acorduri care nu sunt transparente, că eu n-am acces la informaţiile legate de ce facem efectiv prin SAFE, unde se investeşte efectiv, cât la sută din procentul de miliarde de euro pe care România va cheltui pe înarmare reprezintă offset, cât la sută reprezintă producţie efectivă în România, câte locuri de muncă se creează, cum este împărţită, până la urmă, această investiţie pe teritoriul naţional al României”, a afirmat social-democratul.
Ce nemulţumiri are reprezentantul PSD în legătură cu investiţiile din industria de apărare
Gabriel Zetea a insistat asupra necesităţii ca investiţiile finanţate prin SAFE să producă efecte concrete în economia românească. El consideră că nu este suficient ca România să achiziţioneze echipamente militare, ci trebuie să existe şi beneficii pentru industria naţională.
Unul dintre aspectele pe care le consideră importante este distribuirea investiţiilor în mai multe regiuni ale ţării, astfel încât dezvoltarea industriei de apărare să nu fie concentrată doar în anumite zone.
„Adică să fie mai multe zone ale ţării care beneficiază de astfel de investiţii în industria de înarmare”, a explicat acesta.
În opinia sa, autorităţile trebuie să ofere informaţii clare despre proporţia producţiei care va fi realizată în România şi despre numărul locurilor de muncă ce vor apărea în urma contractelor încheiate.
Programul SAFE pune la dispoziţia României un împrumut de maximum 16,68 miliarde de euro, destinat investiţiilor în apărare şi infrastructură cu utilizare duală.
Finanţarea este acordată în condiţii avantajoase, cu o perioadă de graţie de 10 ani şi o maturitate de până la 45 de ani. Programul include şi mecanisme de cooperare industrială, prin care se urmăreşte implicarea companiilor din România în realizarea echipamentelor şi dezvoltarea capacităţilor de producţie.
„Să ne recunoaştem greşeala şi să o reparăm”. Ce spune despre criticile privind fostul guvern
Întrebat dacă o eventuală renegociere ar putea fi interpretată drept o recunoaştere a unor greşeli făcute de autorităţile române, Gabriel Zetea a respins ideea că discuţia cu Bruxelles-ul ar trebui privită în aceşti termeni.
Social-democratul a susţinut că obiectivul trebuie să fie îmbunătăţirea acordului şi corectarea eventualelor probleme, nu transformarea negocierilor într-o dispută politică.
„(...) Hai să ne recunoaştem greşeala, sigur, a celor care au făcut-o la acel moment, şi să o reparăm”, a declarat Gabriel Zetea.
Acesta a transmis că nu ar trebui să existe opoziţie faţă de o eventuală modificare a condiţiilor, dacă aceasta ar aduce avantaje României şi ar permite o utilizare mai eficientă a banilor destinaţi înarmării.







