Bătrâneţe cu mâna întinsă
Plini de boli şi suferinzi, bătrânii din Galaţi au stat ore întregi la coadă pentru a depune actele ca să primească ajutoare la energie, lemne sau gaze.
Programul voucherelor sociale, prelungit. Încă trei luni de compensare la carburanţi
Programul voucherelor de 50 de euro pentru familiile defavorizate va continua! Asta a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
CNCD se autosesizează după eliminarea burselor pentru elevi
Decizia ministerului Educaţiei de a elimina bursele sociale pentru elevii de liceu din mediul rural, dar şi cele de merit pentru cei din clasa a Va este criticată de Consiliul Naţional al Elevilor şi de ONG-urile care luptă pentru drepturile copiilor.
Poşta Română a început, vineri, distribuirea voucherelor sociale în cadrul programului ''Sprijin pentru România''
Primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului "Sprijin pentru România", sunt distribuite de Poşta Română începând de vineri, 10 iunie, informează operatorul.
Guvernul a adoptat ajutorul de 700 de lei pentru pensionari
Guvernul a adoptat, astăzi, sprijinul de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2000 de lei.
Românii îşi pot amâna ratele la bănci cu 9 luni
Coaliţia de guvernare a decis noi măsuri de ajutor pentru românii greu încercaţi de criza economică.
Viaţa perfectă din online, depresia de acasă
Sunt fericiţi şi trăiesc o viaţă perfectă! Este imaginea pe care cei mai mulţi oameni îşi doresc să o afişeze pe reţelelesociale.
Dosare penale pentru firme - Peste 300.000 au restanţe de plată la impozite cu reţinere la sursă şi contribuţii sociale. În lipsa modificării promise de autorităţi, riscă dosare penale chiar dacă sunt de bună-credinţă
Numărul firmelor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată la termenul scadent, reprezentând impozite cu reţinere la sursă şi contribuţii sociale, era de 331.
Hailey Baldwin, apel disperat către oamenii care o critică pe reţelele de socializare: „Vă implor. Fiţi nefericiţi în altă parte”
Hailey Baldwin este una dintre cele mai apreciate modele din SUA, care a prezentat pe podium colecţii memorabile ale caselor de modă.
Coaliţia va prezenta pachetul de măsuri sociale şi economice. Ciolacu: PSD a lucrat la cele mai multe dintre ele
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că impactul bugetar al măsurilor economice şi sociale pe care coaliţia de guvernare le va prezenta astăzi este de 17,5 miliarde de lei (aproximativ 3,5 miliarde de euro), dintre care 1,8 miliarde de euro sunt fonduri europene.
Luni o să avem şedinţă de coaliţie să definitivăm pachetul de măsuri sociale
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că lunea viitoare va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare în care se va definitiva pachetul de măsuri pentru persoanele cu venituri reduse.
PNL este de acord cu acordarea voucherelor sociale de 50 de euro. Valoarea finală urmează să fie stabilită
PSD „salută” faptul că PNL susţine propunerea social-democraţilor de acordare a voucherelor de câte 50 de euro, la fiecare două luni, pentru achiziţia alimentelor de bază, de către familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi şi pensionarii cu venituri mici.