Rezultatele 37 - 48 din 79 pentru sef

Guvernul a semnat transferul a 40 de zăcăminte Petrom, cu tot cu aproape 200 de angajaţi, către firma fostului şef al companiei. Tranzacţia - finanţată de urmaşii unui celebru baron şi magnat britanic

Guvernul a semnat transferul drepturilor şi obligaţiilor aferente unui număr de 40 de acorduri petroliere de concesiune, privind tot atâtea perimetre de hidrocarburi, de la OMV Petrom la Dacian Petroleum, firmă înfiinţată de Ion Popa, fostul director general al Petrom până la privatizare,.

Şeful IPJ Prahova, urmărit pentru luare de mită

Şeful IPJ Prahova, urmărit pentru luare de mită

Inspectorul-şef al IPJ Prahova, Marian Iorga, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în perioada în care s-a aflat la conducea IPJ Călăraşi, a informat, vineri, DNA.