Guvernul a semnat transferul a 40 de zăcăminte Petrom, cu tot cu aproape 200 de angajaţi, către firma fostului şef al companiei. Tranzacţia - finanţată de urmaşii unui celebru baron şi magnat britanic

Guvernul a semnat transferul drepturilor şi obligaţiilor aferente unui număr de 40 de acorduri petroliere de concesiune, privind tot atâtea perimetre de hidrocarburi, de la OMV Petrom la Dacian Petroleum, firmă înfiinţată de Ion Popa, fostul director general al Petrom până la privatizare, în perioada 1992-2003, alături de 3 foşti executivi de top ai gigantului petrolier american Weatherford.

Tranzacţia a fost anunţată de Profit.ro ca fiind pregătită din vara anului trecut. Ulterior, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a elaborat proiectul HG-ului de aprobare a transferului, în noiembrie 2020. La acel moment, ANRM estima că, în 5 ani, de pe urma exploatării acestor zăcăminte, bugetul de stat va încasa redevenţe în valoare totală de peste 11 milioane lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt