UE vrea să-şi reducă la zero dependenţa de petrolul şi gazul rusesc până în 2027 (Paolo Gentiloni)
UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027, a afirmat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Messaggero, transmite .
Expulzarea de către Rusia a 40 de diplomaţi germani "nu este justificată", reacţionează Berlinul
Expulzarea de către Rusia a 40 de diplomaţi germani, ca represalii la o măsură similară luată recent de Berlin, "nu este justificată", a reacţionat luni Ministerul Afacerilor Externe german, informează AFP.
Statele Unite cred în victoria Ucrainei
Nici măcar Paştele, cea mai mare sărbătoare a ortodoxiei, nu a adus un respiro ucrainenilor aflaţi sub asediul FederaţieiRuse.
Borodyanka, iadul de lângă Kiev
Borodyanka este locul unde iadul a coborat pe pamânt! Unde moartea a lovit fără milă.
Ucraina, două luni de rezistenţă
Cu bombe, atacuri şi multă frică! Aşa a fost Paştele în Ucraina.
Supravieţuitoarea din Bucha
Bucea, în perioada aceasta, este sinonim cu atrocitate! Peste 300 de civili au sfârşit într-un mod cumplit.
Ivan a sărutat pâinea cu lacrimi în ochi
Rând pe rând, multe dintre localităţile mici şi mari ale Ucrainei au devenit ruină.
Casa a devenit biserică
În Kiev, fiecare persoană are un rol bine stabilit şi ajută cum poate, chiar dacă oraşul nu a fost bombardat decât puţin, laperiferie.
Rusia a doborât două drone ucrainene în regiunea rusă Kursk (guvernator)
Sistemele ruse de apărare aeriană au doborât două drone ucrainene în regiunea Kursk din Rusia, care se învecinează cu Ucraina, unde Moscova desfăşoară o ofensivă militară de peste două luni, a scris luni guvernatorul regional Roman Starovoit pe canalul său de Telegram, citat de Reuter.
Cheltuielile mondiale cu apărarea au trecut pentru prima dată de 2.000 de miliarde de dolari
Pentru prima dată în istorie, cheltuielile mondiale cu apărarea au trecut anul trecut pragul de 2.
Cinci gări din centrul şi vestul Ucrainei au fost atacate de trupele ruse. Atacuri soldate cu victime
Oleksandr Kamyshin, directorul Căilor Ferate Ucrainene, a declarat că atacurile au avut loc în interval de o oră, iar detaliile sunt în curs de verificare.
Incendiu puternic la un depozit de produse petroliere în apropierea frontierei ucrainene
Un mare depozit de produse petroliere era în flăcări luni la Briansk, oraş din Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina, au raportat autorităţile ruse, fără a preciza motivele incendiului, informează France Presse şi Reuters.