Alţi doi generali ruşi, ucişi în Ucraina, un altul rănit (Serviciul de informaţii militare ucrainean)
Doi generali ruşi au fost ucişi, iar un al treilea rănit în urma atacului lansat sâmbătă de către forţele ucrainene asupra punctului avansat de comandă al Armatei a 49-a, situat la mică distanţă de linia frontului din regiunea Herson, potrivit media ucrainene Focus.
Evacuarea civililor din Mariupol, ''perturbată'' de ruşi
O nouă tentativă de evacuare a civililor din oraşul ucrainean Mariupol, încercuit şi aproape în întregime sub controlul forţelor ruse, spre Zaporojie a eşuat, a indicat sâmbătă un adjunct al primarului din Mariupol pe contul său Telegram, relatează AFP.
Sărbătoare înecată în lacrimi
Ucrainenii din Kiev vor fi aproape de Dumnezeu în noaptea Învierii, însă, din păcate, nu din Casa Domnului, aşa cum îşidoresc, ci din propriile locuinţe.
Maternitate din Nikolaev, bombardată
Cruzimea trupelor ruse pare să nu aibă limite.
Oficial american: Ucraina are, în prezent, mai multe tancuri decât Rusia
Datorită aprovizionării europene, armata ucraineană dispune în prezent, după două luni de război, de mai multe tancuri decât cea rusă, potrivit Pentagonului, relatează The Telegraph.
Începe socotirea pierderilor provocate lumii de războiul rus împotriva Ucrainei. De necrezut cât vom plăti cu toţii
Avem de ales între două abordări.
După declaraţia generalului rus privind Transnistria, Zelenski avertizează că Rusia nu se va opri la Ucraina: „Cine va urma?”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează că invazia declanşată de Rusia asupra ţării sale este doar începutul şi că Moscova are planuri pentru a captura şi alte ţări, după declaraţia generalului rus Rustam Minnekaiev, care a spus că Rusia vrea controlul total asupra su.
Jurnalistul şi propagandistul Kremlinului Vladimir Soloviov: „Rusia poartă deja un război de facto împotriva ţărilor din NATO”
Jurnalistul rus Vladimir Soloviov, cunoscut drept propagandist al regimului de la Kremlin, susţine că Moscova poartă deja un război de facto împotriva ţărilor din NATO.
Rusia a deschis un dosar penal împotriva opozantului Vladimir Kara-Murza. Este acuzat că a răspândit „informaţii false” despre invazia rusă din Ucraina
Rusia a deschis un dosar penal împotriva unuia dintre principalii opozanţi ai Kremlinului, Vladimir Kara-Murza, care este suspectat că a răspândit informaţii false despre campania militară a Moscovei în Ucraina, a declarat, vineri, avocatul său, relatează Reuters.
Ţările de Jos anunţă că se angajează să pună capăt importurilor de energie din Rusia până la sfârşitul anului 2022
Ţările de Jos sunt "ferm hotărâte" să pună capăt importului de petrol şi gaze naturale provenite din Rusia până la sfârşitul anului 2022, a declarat, vineri, ministrul olandez al Mediului şi Energiei, Rob Jetten, relatează CNN.
Boris Johnson: Războiul din Ucraina ar putea dura până în 2023. Există o posibiltate „realistă” ca Rusia să câştige conflictul
Premierul britanic Boris Johnson consideră drept „realistă” posibilitatea ca războiul în Ucraina să dureze până la sfârşitul anului 2023 şi chiar ca Rusia să câştige acest conflict, informează France Presse şi CNN.
Încă un spital a fost bombardat de armata rusă. Până acum au fost avariate peste 300, iar 20 au fost distruse complet
Încă un spital a fost bombardat de militarii ruşi în Ucraina.