
Care sunt judeţele cu cei mai mulţi elevi vaccinaţi
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat luni că aproape 178.

Nu se ştie cât vor fi şcolile deschise; nu toate au fost pregătite pentru noul an şcolar
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că, şi în acest an, emoţia primei zile de şcoală este umbrită de frustrare, pentru că nu se ştie pentru cât timp şcolile vor fi deschise.

Cum au ajuns containerele cea mai „fierbinte” marfă a planetei. Criza care riscă să creeze noi blocaje şi să crească preţurile
Pandemia a dus la o criză a containerelor de transport.

Spital modern, în Sectorul 6
Pandemia ne-a învăţat, printre altele, şi lecţia spitalelor vechi, comuniste, sau chiar lipsa lor.

Florin Cîţu: Sunt dezamăgit că un ministru al Sănătăţii poate să lase un minister fără conducere în plină pandemie/ L-am rugat pe domnul Nelu Tătaru să fie consilier onorific, ca să preia şi să meargă să gestioneze această situaţie
Premierul Florin Cîţu critică decizia Ioanei Mihăilă de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii în condiţii de pandemie şi anunţă că fostul deţinător al portofoliului, liberalul Nelu Tătaru, va fi consilier onorific pe probleme de sănătate.

Explozie a numărului de infectări: peste 2.000 de cazuri în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 48 de decese
2.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 - în Capitală, Timiş, Suceava, Cluj
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate în Bucureşti - 196 şi în judeţele Timiş - 89, Suceava - 67, Cluj - 61, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Peste 1.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.

Familii întregi, chiar cu bebeluşi, ajung în spitale. Un medic avertizează: Vin în ultimul stadiu al bolii. Nu vă jucaţi cu viaţa!
Secţiile de terapie intensivă Covid din Bucureşti sunt pline non-stop, iar tendinţa este ca la spital să ajungă familii întregi, inclusiv cu bebeluşi de o lună, avertizează medicii.

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 - în Capitală şi în judeţele Satu Mare, Timiş, Ilfov
Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 273 şi în judeţele Satu Mare - 83, Timiş - 77, Ilfov - 63 a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Sute de cadre medicale din vestul ţării au primit distincţii pentru lupta din pandemie
Aproximativ 300 de cadre medicale din vestul ţării au primit distincţii din partea autorităţilor, joi seară, într-un eveniment dedicat celor care au luptat în prima linie cu pandemia de COVID-19, desfăşurat la Domeniul Regal Săvârşin.

Doctoriţa acuzată că a vaccinat fictiv 10 fotbalişti şi soţul ei au fost reţinuţi
Primul medic de familie prins cu „vaccinarea la chiuvetă”, o doctoriţă din Dâmboviţa, a fost reţinută pentru 24 de ore.