Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat luni că aproape 178.000 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, iar peste 147.000 au schema completă. Potrivit acestuia, Bucureşti, Cluj şi Iaşi sunt judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte imunizarea copiilor.
„Vacanţa mare s-a terminat! Înainte de a pleca spre şcoală rezervă-ţi câteva minute şi discută cu copilul tău despre cum se poate proteja de infecţia cu noul coronavirus. Ia în calcul şi vaccinarea dacă fiul sau fiica ta are peste 12 ani”, a scris luni, pe Facebook, Andrei Baciu.
Acesta a anunţat că, potrivit datelor centralizate de INSP, până acum au fost vaccinate cu cel puţin o doză 177.801 persoane din categoria de vârstă 12-19 ani, din care 147.340 au deja schema completă.
„Toamna aceasta vom discuta mai mult despre responsabilitate, protecţie şi precauţie! Ne dorim ca şcolile să aibă porţile deschise până la sfârşitul anului şcolar şi vom căuta noi modalităţi prin care vaccinurile anti-covid să fie disponibile şi în unităţile de învăţământ”, a mai spus secretarul de stat.
Conform acestuia, cei mai mulţi elevi au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză în Bucueşti, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timiş.