A luat mită 40 de mii de euro
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava a fost prins în flagrant în timp ce primea 40 de mii de euro mită de la un omde afaceri din judeţ! Acesta susţine că politicianul i-a mai cerut bani şi în trecut.
Doi inspectori Antifraudă din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru luare de mită
Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, au fost puşi sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi luat bani de la administratorii unor firme pentru a nu le suspenda .
Patru agenţi de poliţie rutieră, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Apelurile a patru agenţi de poliţie din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş, formulate împotriva sentinţelor de condamnare într-un dosar de luare de mită, au fost respinse respinse ca nefondate, a anunţat, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţi.
Reţineri pentru vaccinarea la chiuvetă
Trei asistente medicale şi trei intermediari care vindeau certificate false de vaccinare au fost reţinuţi.
Argeş: Doi poliţişti rutieri au fost prinşi în flagrant luând mită pentru a nu suspenda unor şoferi permisele de conducere / Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore
Poliţiştii judiciară de la DGA-SJA Argeş au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant a doi agenţi rutieri de poliţie atunci când aceştia primeau suma de 1.
Şefa creşelor din Ploieşti, acuzată de luare de mită, nu-şi cheltuia salariul, dar cumpăra pantofi Balenciaga de 600 de euro pentru nepoată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au descoperit, în timpul interceptărilor care au vizat-o pe şefa creşelor din Ploieşti, că femeia cumpăra lucruri scumpe, de lux chiar, fără să se folosească de banii din salariu.
Dosarul delapidării din creşele din Ploieşti: Şefa Centrului de creşe ar fi primit 148.000 de lei mită, în cinci ani. Femeia nu ar fi accesat contul de salariu şi făcea cadouri scumpe rudelor
Şefa Centrului Creşelor din Ploieşti, Angelica Fodor, suspectată de luare de mită şi delapidare, ar fi primit, în ultimii cinci ani, 148.
Corupţie şi luare de mită la frontieră
Şeful structurii de combatere a migraţiei de la poliţia de frontieră Timiş este cercetat într-un dosar de trafic demigranţi şi luare de mită.
Închideau ochii la defecte majore ale maşinilor
Sute de maşini sunt bombe cu ceas pe drumurile din România.
Angajaţii RAR Braşov, reţinuţi pentru mită
Sute de maşini sunt bombe cu ceas pe drumurile din România.
Poliţişti de frontieră, reţinuţi pentru mită. Cereau între 50 şi 100 de euro de la şoferii de TIR ca să-i treacă peste coada de la vamă
Dosar de corupţie în vama Borş.
Agenţi de frontieră reţinuţi pentru mită
Acuzaţii grave la Vama Borş! Mai mulţi agenţi de frontieră ar fi luat mită pentru a le permite unor şoferi să treacăgranita fără să stea în coloana de camioane.