Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au descoperit, în timpul interceptărilor care au vizat-o pe şefa creşelor din Ploieşti, că femeia cumpăra lucruri scumpe, de lux chiar, fără să se folosească de banii din salariu.
Procurorul de caz a apreciat că în decursul a cinci ani, directoarea celor şase creşe din Ploieşti, Angelica Fodor, ar fi primit, de la subalternele sale, sume mari de bani, periodic, tocmai pentru a nu băga de seamă cum se fură din mâncarea copiilor.