Ediţia a doua a Summitului, organizată de Edge Institute sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, pune faţă în faţă oamenii care au livrat deja transformarea digitală în ţările lor cu cei care construiesc în România, următorul plan de acţiune dedicat digitalizării, finanţat din viitorul cadru multi anual European.
Înscrie-te la Summitul pentru Guvernanţă Digitală 2026 →
Cotroceni, 19 noiembrie: 30 de voci, două scene
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediţie a Summitului pentru Guvernanţă Digitală, joi, 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 şi 16.00, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Peste 30 de speakeri sunt confirmaţi pe cele două scene ale ediţiei: Scena principală, dedicată capacităţii statului în era AI, şi Scena Wallet, o premieră, dedicată portofelului european de identitate digitală şi ecosistemului care îi va accelera adopţia în rândul cetăţenilor.

Summitul vine cu trei mize şi un singur calendar. Viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, 2028–2034, este în negociere şi reprezintă, foarte probabil, ultima alocare europeană de această dimensiune pentru transformarea digitală a României. Inteligenţa artificială intră în administraţie, inclusiv printr-un minister nou, cu AI în titulatură. Iar RO Wallet, portofelul digital românesc, se lansează în decembrie: 85% dintre respondenţii unui sondaj al MAI spun că îl vor folosi sigur. Rămâne de construit partea cea mai grea, drumul de la o aplicaţie care funcţionează la un cetăţean care o foloseşte în fiecare zi.
„Anul trecut am întrebat dacă România are voinţa să se transforme digital. Acum aducem la Cotroceni oamenii care au răspuns deja la întrebarea asta în ţările lor şi îi punem faţă în faţă cu cei care pot construi în România servicii digitale care le fac viaţa mai uşoară oamenilor. Următorul buget european e ultimul de această dimensiune pentru digitalizare. Ce decidem în următorele 12 luni se finanţează şi ne va impacta viaţa până în 2034 şi apoi.”
Robert Berza, Director Executiv Edge Institute
Pe Scena principală: construim capacitate în era AI
E.S. domnul Nicuşor Dan, Preşedintele României, deschide Summitul, care are loc sub Înaltul său Patronaj, cu o intervenţie despre viziunea strategică a României în era transformării digitale şi a inteligenţei artificiale.
Bogdan Dumitru, ministru delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială în noul guvern, aduce pe scenă angajamentele executivului pentru cetăţeni, în 2027.

Marietje Schaake, Stanford University, fost membru al Parlamentului European şi autoarea volumului The Tech Coup, vorbeşte despre guvernarea inteligenţei artificiale în interes public: ce trebuie să construiască, să organizeze şi să refuze un stat care îşi ridică acum infrastructura digitală.
Valeriya Ionan, fost ministru adjunct al Transformării Digitale al Ucrainei, a construit Diia.Education şi Diia.Business, serviciile prin care Ucraina a urcat de pe locul 102 pe locul 5 în lume la servicii publice digitale, în plin război.
Ott Velsberg, fost Chief Data Officer al Guvernului Estoniei, acum la Tony Blair Institute for Global Change, răspunde la întrebarea pe care şi-o pune România: cum se repetă, în altă ţară, metoda estoniană de a pune inteligenţa artificială să lucreze în instituţii.
Tamara Srzentić, fost ministru al Administraţiei Publice şi Societăţii Digitale din Muntenegru, venită din serviciul digital al statului California, vorbeşte despre resursa de care depinde orice tehnologie: oamenii din administraţie care ştiu să o folosească.
Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Dragoş Pîslaru, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, aduc dimensiunea finanţării: ce se decide la Bruxelles pentru anii următori şi cum continuă transformarea digitală după PNRR.
Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, Iulian Stanciu, fondator Inspire Asset Management, Iulian Cîrciumaru, Managing Partner V7 Capital, şi Magda Jianu, Palo Alto Networks, aduc perspectiva celor care au construit deja servicii digitale pe care milioane de români le folosesc zilnic.
Pe Scena Wallet: adopţia ca măsură a succesului
Hagen-Joachim Saxowski conduce unitatea pentru identitate, servicii de verificare şi portofel din Ministerul Federal pentru Digitalizare şi Modernizarea Statului din Germania, iar echipa lui lansează pe 2 ianuarie 2027 d-you, portofelul digital german, cu aproximativ 40 de parteneri din prima zi. Alături de el, Christian Bormann, arhitectul pentru identitate digitală şi criptografie al portofelului EUDI german.

Rafał Sionkowski, directorul Departamentului de Identificare Electronică din Centrul Central de Tehnologia Informaţiei al Poloniei, instituţia din spatele aplicaţiei mObywatel, folosită de milioane de polonezi.
Thomas Rysgaard Christiansen, Netcompany, compania care a construit cadrul arhitectural de referinţă al portofelului european, şi Maciej Mironiuk, director pentru identitate şi autentificare în Europa Centrală şi de Est la Visa, aduc perspectiva pieţei: cine investeşte şi cine câştigă într-un ecosistem construit în jurul portofelului.
Răzvan-Iulian Jiga, director general al DGCTI din MAI, şi Viky Mănăilă, consilier onorific al ministrului afacerilor interne şi fost expert tehnic al Comisiei Europene pentru regulamentul eIDAS, prezintă RO Wallet live, cu câteva săptămâni înainte de lansare.
Jörg Lenz, Namirial, Tudor Stoica, CEO OrchestrateID, şi Marius Mălăiaş, Bitdefender, aduc întrebarea companiilor: cum intră sectorul privat în ecosistemul portofelului şi ce îi face pe cetăţeni să îl deschidă săptămânal, nu o dată pe an.
Alături de ei, în dezbaterile zilei
George Cristian Tuţă, primarul Sectorului 1, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, Mădălina Marcu, fost secretar de stat, Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est, Radu Postolache, preşedinte ANIS şi director general Qualysoft, Cristian Movilă, preşedintele ARMO, Nicolae Urs, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, UBB Cluj-Napoca, Claudiu Bogdan, fondator transparenta.eu, Diana Oncioiu, jurnalist dela0.ro.

Agenda celor două scene e publică pe site-ul Summitului şi mai aşteaptă doar confirmări din rândul membrilor noului Guvern al României.
Profit.ro, partener media al ediţiei 2026
Profit.ro este partenerul media al Summitului pentru Guvernanţă Digitală 2026 şi va publica constant materiale pe tema evenimentului şi interviuri cu speakerii.
Cine participă
Summitul se adresează instituţiilor publice, companiilor din tech, digital şi finance, societăţii civile, cercetătorilor, studenţilor şi tuturor celor care vor să înţeleagă cum se schimbă relaţia dintre cetăţean şi stat. Participarea se face pe bază de înregistrare, în limita locurilor disponibile; anul trecut, cererile au depăşit cu 50% capacitatea sălii. Accesul la Palatul Cotroceni se face de la ora 08.00, pe baza înscrierii prealabile şi a unui act de identitate valabil.
Înscrie-te la Summitul pentru Guvernanţă Digitală 2026 →
DESPRE EDGE INSTITUTE
Lansat în martie 2025 la iniţiativa unor lideri din sectorul tech, mediul de business, societatea civilă şi mediul academic, think tank-ul Edge Institute facilitează transformarea digitală a României prin advocacy, materiale de politică publică, cercetări şi proiecte strategice în sfera digitalizării. edgeinstitute.ro







