Se anunţă noi scumpiri pe piaţa imobiliară. Preţurile locuinţelor din România tind spre cele din UE. În ce situaţie s-ar putea micşora
Preţurile locuinţelor din România vor creşte către preţurile locuinţelor din ţările Uniunii Europene, a transmis, marţi, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu.
PAID lansează din 15 septembrie o nouă campanie dedicată asigurării locuinţelor
Reprezentanţii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) anunţă lansarea, din 15 septembrie, a unei noi campanii de informare privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, sub sloganul "Natura nu ne datorează nimic".
Noi reguli europene pentru încălzirea locuinţelor. 88% din energia termică este asigurată prin boilere individuale
Atingerea obiectivelor climatice ambiţioase ale Europei nu este posibilă fără decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire.
Aproape 1.200 de blocuri nu au apă caldă din cauza unei avarii la reţeaua principală
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că aproape 1.
Investiţii neobişnuite în două comune din Vrancea: locuinţe ANL, pentru ca tinerii să nu mai plece
Construcţiile au o valoare de peste trei milioane de euro, contractele de finaţare fiind semnate cu Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice.
Percheziţii în Bihor la o grupare care deposeda de locuinţe oameni prin şantaj, cămătărie şi înşelăciune
Peste 50 de percheziţii au avut loc în Oradea şi Salonta, la presupuşi membri ai unei grupări care în ultimii ani ar fi deposedat oameni de locuinţele lor, prin şantaj, cămătărie şi înşelăciune, printre cei vizaţi de anchetatori numărându-se un avocat şi doi notari publici.
Clădire de apartamente prăbuşită în Spania
Tragedie în Spania.
Canada va interzice străinilor să mai cumpere locuinţe: chinezii au adus preţurile la peste 450.000 de euro
Primul ministru al Canadei, Justin Trudeau, a promis că va introduce o interdicţie de doi ani asupra vânzării de locuinţe cetăţenilor străini, în speranţa creşterii accesului cumpărătorilor locali la proprietăţi imobiliare, scrie independent.
Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 4,47% în luna iulie
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în iulie 2021 cu 4,47%, ajungând la aproximativ 1,81 milioane, comparativ cu 1,74 milioane de poliţe PAD active la 31 iulie 2020, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), .
Românii au cumpărat masiv locuinţe în iulie, majoritatea fără credit ipotecar
Românii au cumpărat masiv locuinţe luna trecută, fiind vândute aproape 60.
Locuinţele şi cartierele smart în 2021 | Ce dotări au şi cât costă o locuinţă inteligentă
În ultimii ani, conceptele de „smart home” şi„ smart city” au devenit din ce în ce mai populare, cu diverse proiecte private sau publice care şi-au făcut loc şi în România, iar ideea de „smart” a devenit şi un termen comercial cu impact la public.
Capitala şi mai multe judeţe, afectate de furtună/ O antenă GSM de mari dimensiuni a căzut peste două locuinţe, două persoane fiind rănite
O furtună puternică a afectat, miercuri seară, zona de sud a ţării, cu ploi torenţiale, vânt puternic şi descărcări electrice.