Nouă oraşe europene, între care şi două din România, vor testa în luna mai autobuze alimentate cu hidrogen
Ministrul Energiei anunţă finalizarea a două mari apeluri de investiţii din PNRR: producţie de energie regenerabilă şi producţie hidrogen
China devine discret unul dintre cei mai mari producători de hidrogen pentru maşini. Însă energia viitorului momentan este „gri”
În oraşul Yunfu din districtul muntos cu acelaşi nume, aflat în provincia Guangdong, o companie chineză a produs deja 10% din celulele de combustibil cu hidrogen folosite la nivel mondial în vehicule.
ARF iniţiază consultare de piaţă pentru achiziţia de 20 de rame electrice cu hidrogen regionale şi interregionale şi 20 de rame pe baterii
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în platforma de achiziţii publice (SEAP) anunţuri de consultare a pieţei în vederea pregătirii de achiziţii de rame electrice cu hidrogen (H-EMU) regionale şi interregionale finanţate prin fonduri europene nerambursabile.
Liderii UE vor aproba achiziţionarea în comun de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor ajunge la un acord pentru a achiziţiona în comun gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare, potrivit unei variante de lucru a comunicatului ce va fi aprobat la finalul summitul liderilor UE din 24-25 martie, in.
Rusia îşi pregăteşte viitorul energectic. Vrea să devină unul dintre jucătorii importanţi în domeniul hidrogenului
Volumul exporturilor de hidrogen din Rusia în 2030 ar putea ajunge la 2,2 milioane de tone.
Autobuzul viitorului va circula la Constanţa
Premieră la Constanţa! A fost prezentat şi testat autobuzul alimentat cu hidrogen.
Transgaz vrea să producă hidrogen în Dobrogea. Negocieri cu finanţatorii companiei
Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, negociază cu finanţatorii companiei în vederea comandării unui studiu de fezabilitate pentru construirea şi operarea unei facilităţi de producţie a hidrogenului la scară redusă în zona Dobrogea, reiese dintr-un document oficial analizat de.
Trenurile cu Hidrogen, dorinţă de viitor
România ar putea avea trenuri cu hidrogen.
Ministrul Energiei: Vom elabora în perioada următoare o strategie naţională pentru producerea de hidrogen
România urmează să elaboreze în perioada următoare o strategie naţională privind producerea energiei din hidrogen, aceasta fiind una dintre tehnologiile pe care se axează Uniunea Europeană din ce în ce mai mult pentru viitor, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la o co.