Un ghid de conversaţie ucrainean-român, tipărit în 13.000 de exemplare, va fi distribuit gratuit refugiaţilor ucraineni
Un ghid de conversaţie ucrainean - român a fost tipărit în 13.
Ce trebuie să faceţi când primiţi o factură greşită, care nu conţine date despre plafonare, compensare sau are cantităţi eronate
Vicepreşedintele ANRE a explicat miercuri seara, la Digi24, ce trebuie să faceţi când primiţi o factură care nu respectă legea, adică nu are plafonare, nu are compensare.
AFM modifică Ghidul de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă modificarea Ghidului de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, după eşecul sesiunii de săptămâna trecută.
Ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte ale PNRR vor fi realizate de ministerele care le implementează
Ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi realizate de ministerele de linie responsabile de implementarea reformelor, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) le va acorda asistenţă, a declarat, vineri, direct.
Ghidul asiguratului pe înţelesul tuturor: Care sunt şi cum pot fi accesate serviciile medicale
Casa Naţională de Asigurări de Sănătăte a elaborat Ghidul asiguratului, un document care cuprinde informaţii referitoare la calitatea de asigurat, drepturile şi obligaţiile asiguratului, serviciile medicale şi modalităţile de accesare a acestora, conform reglementărilor în vigoare la .
Nepregătiţi pentru după seism
În Bucureşti nu există nicio clădire special construită pentru adăpostirea după cutremur.
Ghid Evaluare Naţională 2021. Cum se va desfăşura examenul de Capacitate
Ministerul Educaţiei a publicat un ghid pentru Evaluarea Naţională în care sunt prevăzute atât măsurile sanitare care trebuie respectate în centrele de examen, cât şi regulile de desfăşurare a testărilor.
Evaluare naţională 2021. Ghidul pentru elevi publicat de Ministerul Educaţiei, de la intrarea la examen la depunerea contestaţiilor
Elevii de clasa a VIII-a susţin Evaluarea naţională 2021 începând cu la 22 iunie.
ULTIMĂ ORĂ: Ghidurile solicitantului pentru submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 şi 6.4, publicate de AFIR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat astăzi, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru mai multe submăsuri care vor fi lansate în perioada de tranziţie 2021-2022.
HORA lansează un ghid privind măsurile de siguranţă în restaurante
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) anunţă lansarea campaniei "Dor de bun şi bine", cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcţionare în siguranţă a business-urilor din HoReCa, sector grav afectat de pandemie, potrivit unui comunicat remis, .
Fonduri europene în 2021 – Când se lansează noile ghiduri şi măsuri
Fermierii români care vor să acceseze fonduri europene aşteaptă cu nerăbdare lansarea ghidurilor pentru noile măsuri din acest an.