Vicepreşedintele ANRE a explicat miercuri seara, la Digi24, ce trebuie să faceţi când primiţi o factură care nu respectă legea, adică nu are plafonare, nu are compensare. Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanţii ANRE într-un comunicat.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE: În primul rând ar trebui să identific dacă am dreptul la plafonare şi la compesare, ca să nu fac o reclamaţie degeaba. Ceea ce trebuie să ştie consumatorii este că în cazul energiei electrice au dreptul la plafonare cei care au un preţ al energiei electrice, cu toate tarifele incluse, peste un leu pe kWh, sau dacă vorbim despre preţul doar al energiei, fără tarife de reţea, alte contribuţii şi TVA – 525 de lei pe MWh.
În momentul în care cineva are un preţ unitar în factură peste această valoare, de 0,525 lei /kWh, înseamnă că ar fi avut dreptul la plafonare.