Nepregătiţi pentru după seism

Nepregătiţi pentru după seism

În Bucureşti nu există nicio clădire special construită pentru adăpostirea după cutremur. Nu se ştie nici care dintre spitale vor rămâne în picioare. Sinistraţii ar putea sta o perioad curtă în adăposturile de protecţie civilă, situate la subsolul unor blocuri din Capitală. Până să ne salveze autorităţile, important este să cunoaştem regulile esenţiale de supravieţuire în cazul unui seism. Un ghid a fost lansat astăzi nu de stat însă, ci de două ong-uri.

În acest bloc din cartierul Drumul Taberei există un adăpost de protecţie civilă. A fost construit odată cu blocul, în 1974. Asociaţia de proprietari s-a îngrijit de-a lungul anilor să îl menţină funcţional şi a amenajat inclusiv grupuri sanitare. Locul are însă nevoie de îmbunătăţiri.

Lista completă a adăposturilor de protecţie civilă o puteţi găsi în aplicaţia DSU, la secţiunea info utile. Unde puteţi selecta categoria dorită şi apoi căuta pe hartă. Taberele pentru sinistraţi vor fi amenajate însă în spaţii
precum Arena Naţională sau săli de sport.

Dincolo de ceea ce fac sau nu autorităţile, două ONG-uri au lansat un ghid de supravieţuire la cutremur. Conţine staturi despre ce trebuie să facem în timpul seismului şi după. Dar şi cum putem să ne pregătim pentru un astfel de dezastru.

Autorităţile locale îşi doresc ca până la finalul anului să avem şi un inventar al clădirilor vulnerabile.

Ghidul de supravieţuire va fi disponibil de la sfârşitul săptămânii în mai multe puncte de distribuţii din malluri,
librării şi cafenele. Dar şi online, pe arcen.info. Deşi iniţial a confirmat prezenţa, şeful DSU, Raed Arafat, nu a mai venit la evenimentul de lansare al ghidului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt