Intubarea greşită, posibilă cauză a morţii tânărului cu fractură la cot
O intubare făcută greşit ar putea fi cauza morţii tânărului cercetător care s-a operat la spitalul din Vatra Dornei.
Tânără cu dizabilităţi dintr-un centru din Vâlcea, cu fractură la un picior netratată de patru luni şi cu malnutriţie severă. Centrul de Resurse Juridice anunţă că a sesizat Parchetul şi autorităţile pentru "relele tratamente şi tortura"
Centrul de Resurse Juridice anunţă că a sesizat Parchetul, Ministerul Muncii şi autorităţile din domeniul asistenţei sociale privind "relele tratamente şi tortura" la care este supusă o tânără instituţionalizată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni (Vâlcea), având d.
Profesoară bătută de un elev, cu fractură de stern şi trei coaste rupte: „Măi, copile, nu mă împinge!”
Răsturnare de situaţie în cazul profesoarei de biologie, de la Colegiul Tehnic Grigore Bariţiu, din Baia Mare, acuzată că ar fi îmbrâncit un elev.
Mire rănit în timpul nunţii
Viaţa unui bărbat de 31 de ani s-a schimbat în doar câteva secunde şi riscă să rămână paralizat.
Copil pus la pământ de o creangă
Situaţie revoltătoare la Galaţi.
Argeş: Intervenţie a salvamontiştilor pentru recuperarea unei persoane care a căzut într-o râpă şi a suferit o fratură de picior
Salvamontiştii din Argeş intervin, duminică, pentru recuperarea unei persoane care a căzut într-o râpă şi a suferit o fratură de picior.
Bărbatul care a bătut un copil, într-un parc din Hunedoara, a fost arestat pentru 30 de zile
Bărbatul care a agresat şi a trântit la pământ un copil de 13 ani, într-un parc din municipiul Hunedoara, a fost arestat luni seara.