Situaţie revoltătoare la Galaţi. Un copil de doar 9 ani a ajuns de urgenţă la spital după ce o creangă ruptă dintr-un copac a căzut peste el. Băiatul are o fractură de piramidă nazală şi va rămâne internat. Acum, familia vrea să dea în judecată municipalitatea.
Din cauza vântului puternic, mai mulţi arbori din Galaţi au fost puşi la pământ. Unul dintre ei însă… a căzut peste un copil. El era pe trotuar împreună cu mama şi fratele său.
Speriată, femeia a sunat la 112, iar o ambulanţă l-a transportat la spitalul de Copii Sfântul Ioan din Galaţi.
Mama copilului spune că va acţiona primăria în instanţă. Reprezentanţii municipalităţii spun, însă, că nu e vina lor ci… a vremii
În acest caz, poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.