Doar 40 de medici de familie din Botoşani şi-au dat acordul pentru a participa la campania de vaccinare
Doar 40 de medici de familie din judeţul Botoşani şi-au dat acordul pentru a participa la campania de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.
Din Aprilie ne putem vaccina la medicul de familie
Din aprilie cei care vor să se vaccineze, o vor putea face şi la medicii de familie.
Povestea tristă a gemenilor Pohace: unul a murit în misiune, pe mare, celălalt cu tumoră la cap
Mădălin şi Cătălin Pohace au fost doi tineri care au ales cariera militară, însă au murit la trei ani distanţă unul de altul.
Avertismentul medicilor din România: 35% dintre cabinetele medicale se vor închide în acest an
Medicii din România avertizează că 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni, iar 11.
Medicii de familie, în drum spre linia întâi
Cum au aflat că s-ar putea vaccina direct la medicul de familie, oamenii, mai ales cei care locuiesc la sate, s-aubucurat, pentru că asta înseamnă că nu vor mai fi puşi pe drumuri.
În curând ne putem vaccina la medicii de familie
La finalul lunii aprilie ne vom putea imuniza chiar la medicul de familie! De asemenea, platforma se va modifica radical si le va oferi mai multe informaţii celor care se înscriu la vaccinare.
Gheorghiţă: Spre sfârşitul lunii aprilie va începe vaccinarea la medicii de familie, fără programare în platformă
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a spus la Digi24 că spre sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai va începe vaccinarea şi în cabinetele medicilor de familie.
O familie din Piteşti va fi evacuată deoarece a aruncat gunoi de la geam
O familie va fi evacuată dintr-un imobil cu locuinţe sociale din Piteşti deoarece a aruncat gunoi de la geam de mai multe ori, relatează Mediafax.
Tatăl lui Meghan Markle spune că membrii familiei regale britanice nu sunt rasişti
Tatăl lui Meghan, Thomas Markle, a declarat marţi că nu crede că familia regală britanică este rasistă şi speră că o presupusă remarcă făcută de un membru al casei regale despre culoarea închisă a pielii fiului ducesei de Sussex a fost mai degrabă "o întrebare prostească", inform.
Prinţul Harry şi ieşirea din casa regală
Pentru prima dată de cand s-a retras din îndatoririle publice ale Familiei Regale britanice, Prinţul Harry spune răspicat de ce a decis să facă acest gest care a şocat o lume întreagă.
Familia regală din Dubai reacţionează în cazul prinţesei Latifa: Alteţa Sa este îngrijită acasă, susţinută de familia ei şi de profesionişti din domeniul medical
Familia regală din Dubai a anunţat că prinţesa Latifa primeşte "îngrijiri acasă”, după ce BBC a obţinut filmuleţe în care aceasta acuza faptul că este ţinută ostatică încă din 2018, de când a încercat să fugă din ţară.