Biden spune că Putin este „un criminal” şi va suporta consecinţe pentru actele sale: „Veţi vedea în curând preţul pe care îl va plăti”
Preşedintele american Joe Biden a declarat despre omologul său rus Vladimir Putin că este „un criminal” şi a avertizat că acesta „va suporta consecinţe” pentru actele sale.
Fiica criminalului din Oneşti: „Am sunat la Poliţie la Bacău şi la Bucureşti, să aplanez situaţia. Mi-au închis telefonul!”
Una dintre fiicele lui Gheorghe Moroşan, bărbatul din Oneşti care a sechestrat şi ucis doi muncitori, a spus, la Antena 3, că a încercat să contacteze autorităţile, însă i s-a închis telefonul în nas.
Surse: Ce s-a găsit în buzunarele criminalului din Oneşti. Ar putea explica cum a reuşit să-şi imobilizeze victimele
Gheorghe Moroşan, agresorul din Oneşti care a înjunghiat două persoane, avea în buzunarele sale două spray-uri lacrimogene, detaliu care ar putea fi o explicaţie pentru faptul că a reuşit să pună la pământ muncitorii aflaţi în apartament.
Intervenţie îngreunată de lege
Pensionarul autor al dublei crime de la Oneşti a fost detubat şi este conştient.
Luare de ostatici urmată de crimă
Pensionarul autor al dublei crime de la Oneşti a fost detubat şi este conştient.
De ce a fost arestată preventiv soţia criminalului de la Oneşti. Înfundată de obiectele găsite în poşetă
Soţia bărbatului care i-a ucis pe cei doi electricieni într-un apartament din Oneşti este acuzată de complicitate la luarea de ostatici, în momentul producerii crimei femeia aflându-se la un etaj superior al imobilului unde s-a petrecut tragedia Magistraţii de la Judecătoria Oneşti au dec.
Criminalul din Oneşti a fost operat pe secţia unde lucrează soţia uneia dintre victimele sale
Gheorghe Moroşan, bărbatul care i-a ucis pe cei doi electricieni în apartamentul pe care îl pierduse, a fost salvat de medicii de la Spitalul din Oneşti, acolo unde lucrează şi soţia unei victime.
Samuel Little, cel mai sângeros criminal în serie din SUA, a murit la 80 de ani. A ucis peste 90 de oameni
Samuel Little a mărturisit în 2018 că a ucis pe parcursul a patru decenii peste 90 de oameni, peste jumătate din aceste asasinate fiind confirmate deja de FBI