
Nicuşor Dan: Ştiu că mulţi bucureşteni şi-ar fi dorit să avem mai multe luminiţe de sărbători, dar atunci când trebuie să alocăm sute de milioane pentru spitale, iar costurile cu termoficarea ajung atât de mari, pur şi simplu nu ne permitem
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, vineri seară, că Calea Victoriei şi Parcul Cişmigiu au fost împodobite de sărbători cu ajutorul unor companii.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, mai puţin costisitoare decât se anticipa
Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo, desfăşurate în această vară cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus, au costat echivalentul a 11,3 miliarde euro, o sumă ceva mai mică faţă de estimarea precedentă, conform ultimului calcul al organizatorilor, citaţi de AFP.

Costurile medicale din timpul pandemiei au împins peste o jumătate de miliard de oameni în sărăcie
Mai mult de o jumătate de miliard de oameni din lumea întreagă au fost împinşi în sărăcie extremă în 2020 după ce au fost nevoiţi să achite din fonduri proprii diverse costuri medicale în timpul pandemiei de COVID-19, au anunţat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) .

Roamingul rămâne gratuit în UE până în 2032. Comisar european: Putem călători fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică
Roamingul va rămâne gratuit în ţările Uniunii Europene până în 2032, în urma unui acord politic la care au ajuns Parlamentul European şi statele membre.

61 miliarde de euro, costurile pandemiei
Banca Naţională a Spaniei estimează cheltuielile directe pentru gestionarea pandemiei la peste 60 miliarde de euro până în 2023.

Cheltuieli uriaşe pentru carantinarea migranţilor ilegali
Peste 500 de mii de euro- atât a cheltuit România în acest an pentru carantinarea migranţilor ilegali.

Costuri în plus în scenariul roşu. Părinţii cu copii între 6 şi 12 ani trebuie să îi testeze pentru a-i duce la piscină sau petreceri
Scenariul roşu va aduce costuri suplimentare pentru familiile a zeci de mii de copii din Capitală.

Prima ţară care adoptă Bitcoin ca mijloc legal de plată
El Salvador a devenit, marţi, prima ţară care a adoptat moneda virtuală Bitcoin ca mijloc legal de plată, scrie Reuters.

Rusia avertizează: „Riscăm o nouă criză financiară de amploarea colapsului din 2008”
Facturile la electricitate cresc peste tot în Europa.

Preţul energiei electrice la un nivel record, aproape triplu faţă de 2020
Preţul energiei electrice a atins luni un nou nivel record în Spania, după o serie de luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de producţie, într-un moment în care ţara începe să iasă din puternicul regres economic provocat de pan.

Cel mai grav îngheţ produs în ultimele decenii în Brazilia şi costurile mari de transport vor urca preţurile cafelei la niveluri record multianuale
Cel mai grav îngheţ produs în ultimele decenii în Brazilia şi costurile mari de transport determinate de pandemia de Covid-19 vor urca preţurile cafelei la niveluri record multianuale, în următoarele săptămâni, transmite Reuters.
Italia caută modalităţi de a atenua costurile tranziţiei ecologice
Italia analizează acordarea de diverse subvenţii pentru a atenua impactul asupra cetăţenilor şi afacerilor în urma trecerii rapide la economia ecologică, transmite Bloomberg.