Autorităţile fac controale la furnizorii de energie care au încheiat contracte cu preţ fix dar care acum ridică preţul
ANRE şi Autoritatea Naţională pentru Protectia Consumatorilor vor demara o serie de controale la anumiţi furnizori care au încheiat contracte cu preţ ferm pentru un an de zile şi care, acum, notifică consumatorii casnici că vor să schimbe preţul, a anunţat, sâmbătă, ministrul Energie.
Guvernul va permite majorarea contractelor de investiţii, în urma creşterii preţului materialelor
Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care va permite beneficiarilor investiţiilor publice să întocmească acte adiţionale la contractele de investiţii în derulare, astfel încât să fie actualizate în urma creşterii, din ultima perioadă, a preţurilor la materialele de construcţ.
Schimbări substanţiale pregătite în achiziţiile publice: documente eliminate şi termene mai scurte. Contractele vor fi semnate după decizia în primă instanţă, contestatorii vor plăti taxă de timbru
Firma declarată câştigătoare în cazul unei proceduri de achiziţie publică nu va mai avea obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile şi punctele de lucru.
Extinderea plajelor aduce falimentul
Turismul e distrus de extinderea plajei din Mamaia, iar afaceriştii de pe litoral încep să rupă contractele cu Statul.
Extinderea plajelor aduce falimentul
Turismul e distrus de lărgirea plajei din Mamaia, iar afaceriştii de pe litoral încep să rupă contractele cu Statul.
Undă verde pentru interzicerea încheierii în euro a contractelor de servicii şi utilităţi. Guvernul a încercat blocarea. Cîţu: Vor creşte preţurile. Este atacată şi independenţa BNR
Contractele încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilităţi vor fi exprimate numai în moneda naţională, dacă este vorba de firme şi rezidenţi din România, proiectul care impune obligaţia în acest sens primind ultimul aviz în Parlament şi fiind pregătit acum .
1 Iulie vine cu scumpiri
S-a tot vorbit până acum despre furnizorii de energie electrică şi piaţa liberă, însă acum încep să apară şi efectele.
Solicitare a mediului de afaceri, adoptată: Angajatorii scapă de echivalentul ştampilei la folosirea semnăturii electronice în contractele de muncă
Semnătura electronică la întocmirea tuturor documentelor aferente contractului individual de muncă va fi folosită fără marca temporală electronică şi fără sigiliul electronic calificat al angajatorului, conform unei modificări aduse de Parlament ordonanţei de urgenţă prin care Guver.
Creşte preţul la energie
De la 1 iulie, peste jumătate din români vor plăti mai mult pentru energia electrică.
Semnal de alarmă de la cel mai mare consumator de energie din ţară: scumpiri, înăspriri ale termenelor de plată, reduceri de cantităţi şi chiar rezilieri de contracte
Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din economia românească, parte a grupului Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de miliardarul rus Vitali Matchitski, atrage atenţia că preţurile angro la energie din România au crescut cu peste 50%.
UE a dat în judecată compania AstraZeneca pentru că nu a livrat vaccinurile anti-Covid-19 promise prin contract
Comisia Europeană a anunţat luni că a demarat acţiuni legale împotriva companiei AstraZeneca pentru nerespectarea contractului privind furnizarea vaccinului împotriva Covid-19.
Noi date, în cazul dublei crime de la Oneşti
Apar detalii cutremurătoare în cazul dublei crime de la Oneşti, de acum o lună! Cei doi muncitori care au sfârşit înapartamentul groazei, nu ar fi trebuit să se afle acolo, potrivit contractelor lor de muncă.