Incendii devastatoare în sudul Franţei
Incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în sudul Franţei, unde, cel puţin 800 de hectare de pământ au fostdistruse.
Rusia expulzează cinci diplomaţi croaţi de la Moscova
Ministerul Afacerilor Externe rus a anunţat vineri că expulzează cinci membri ai personalului ambasadei Croaţiei de la Moscova, ca retaliere după o decizie luată de Zagreb luna trecută, transmite Reuters.
Parlamentul extinde starea de urgenţă instituită ca urmare a valului de refugiaţi ucraineni
Starea de urgenţă instituită ca urmare a valului de refugiaţi ucraineni va fi prelungită în Cehia cu o lună, până la sfârşitul lunii iunie, după ce parlamentarii au dat undă verde joi seară, transmite dpa.
Germania şi Republica Cehă au convenit un mecanism pentru a livra arme Ucrainei
Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat joi că Germania va coopera cu Republica Cehă în furnizarea de arme Ucrainei, apelând la un mecanism de schimb circular, relatează agenţia EFE.
Fostul preşedinte al Cehiei a condamnat rusofobia şi a refuzat să returneze medalia primită din partea Rusiei
Potrivit lui Vaclav Klaus, refuzul premiului rusesc ar fi un act infantil.
Trei premieri din UE, la Kiev
Premierii din Polonia, Cehia şi Slovenia ajung astăzi la Kiev.
Cehia cere ajutor Uniunii Europene pentru a-i primi pe refugiaţi
Cehia a cerut Uniunii Europene 25 de seturi de clădiri modulare care să o ajute să găzduiască până la 50.
Manifestaţie uriaşă de susţinere a poporului ucrainean, la Praga. Preşedintele Zelenski a fost aclamat de zeci de mii de oameni
Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă la Praga pentru a transmite un mesaj de susţinere pentru poporul ucrainean care se apără de 9 zile de o invazie lansată de Vladimir Putin.
Război în Ucraina. Polonia, Cehia şi Bulgaria îşi închid spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti
Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova, notează AFP.
Franţa renunţă la certificatul verde
Mai multe ţări din Europa relaxează restricţiile anti-covid.
Guvernul din Cehia menţine restricţiile la intrarea în ţară
Deşi guvernul liberal-conservator din Republica Cehă relaxează regulile anti-coronavirus, nu sunt prevăzute modificări la restricţiile impuse la intrarea în ţară, relatează marţi dpa.