Cel puţin patru persoane au murit şi 23 au fost rănite, trei dintre ele grav, într-o coliziune între un tren de pasageri şi un tren de marfă în oraşul Pardubice din Cehia.
Trenul de pasageri transporta peste 300 de persoane spre un oraş din Ucraina, iar cel de marfă era încărcat cu o substanţă industrială periculoasă.
Aaccidentul a avut loc cu puţin timp înainte de ora 21.00 GMT în apropierea staţiei Pardubice, la aproximativ 100 km est de Praga.
Aproximativ 300 de pasageri, printre care mulţi străini, se aflau la bordul trenului, a precizat televiziunea cehă, prezentând imagini cu un vagon deraiat şi supravieţuitori care se urcau în autobuze în apropierea gării principale din Pardubice.
«Operaţiunile de salvare au fost complicate deoarece primul vagon a fost deformat. Acest lucru a îngreunat accesul la răniţi», a declarat un pompier jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.
Aproximativ 60 de pompieri, două elicoptere şi nouă ambulanţe au fost mobilizate, potrivit serviciilor de urgenţă.
https://twitter.com/i/status/1798638814707249245