Bucureştiul, gazdă bună pentru Târgul de Rusalii
Bucureştenii care nu au ales marea sau muntele pentru relaxare s-au bucurat de aromele diferitelor târguri din oraş.
Peste 15.000 de bucureşteni au participat la ''Străzi deschise - Bucureşti, promenadă urbană'', în primul weekend
Peste 15.
Zeci de bucureşteni, sancţionaţi în weekend, în Centrul Istoric, în special pentru încălcarea normelor de convieţuire socială
Zeci de bucureşteni au fost sancţionaţi contravenţional, weekendul trecut, pentru încălcarea normelor de convieţuire socială în Centrul Istoric al Capitalei, informează Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat.
Bucureştenii vor putea urmări traseul solicitărilor depuse la PMB
Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, începând de luni, toate direcţiile din Primărie vor folosi Sistemul de Management al Documentelor şi Fluxurilor de Lucru, astfel încât bucureştenii vor putea urmări traseul solicitărilor depuse.
Scumpirile uriaşe care îi vor afecta pe bucureşteni. Primar de sector: "Tot ce nu se semnează până la sfârşitul anului se va taxa"
Traiul în Bucureşti devine mai scump.
Maratonul vaccinării din Capitală s-a încheiat, dar oamenii continuă să vină la centre. 30.000 de bucureşteni s-au imunizat în 3 zile
Peste 30.
Plopii fără soţ, uitaţi de bucureşteni
Trecem în fiecare zi pe lângă locurile în care îşi petrecea timpul cel mai mare poet al României.