Producătorii europeni de medicamente propun măsuri care să asigure un acces mai rapid şi mai echitabil la medicamente
Companiile membre ale Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA) s-au angajat luni să solicite acces naţional (preţ şi rambursare) în toate ţările UE cât mai curând posibil şi nu mai târziu de doi ani de la autorizarea de reglementare emisă de Agenţia Euro.
Masă caldă pentru refugiaţi, asigurată zilnic de reprezentanţii cultelor şi ai unor asociaţii
Femeile, copiii şi persoanele în vârstă refugiaţi din Ucraina beneficiază de trei mese zilnice la centrele de cazare puse la dispoziţie de cultele religioase şi de unele asociaţii, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Daniela Oniţa Ivaşcu.
Peste 300 de pieţe agroalimentare funcţionează în ţară; există suficient spaţiu de vânzare (asociaţie)
În pieţe există suficiente spaţii de vânzare în care producătorii, asociaţiile de producători şi cooperativele agricole îşi pot comercializa producţiile proprii din acest sezon, iar numărul de spaţii poate fi suplimentat permanent, în funcţie de solicitări, susţin reprezentanţii.
Elena Lasconi, primăriţa din Câmpulung Muscel: „Dintre cele 71 asociaţii de proprietari, doar două sunt în regulă“
Primarul Municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, face un apel către asociaţiile de proprietari din oraş să se organizeze conform legii.
De teama facturilor uriaşe, 20% dintre asociaţiile de proprietari din Bucureşti cer amânarea cu o lună a furnizării căldurii
În mii de locuinţe din Bucureşti, caloriferele sunt mai mult reci.
Asociaţiile de elevi îl dau în judecată pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu
Asociaţiile de elevi au depus astăzi o sesizare penală pe numele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu.
Coronavirus/ Premierul discută cu reprezentanţi ai mediului de afaceri despre organizarea de centre de vaccinare în cadrul companiilor
Premierul Florin Cîţu se întâlneşte marţi, la Guvern, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a discuta despre organizarea unor centre de vaccinare în cadrul companiilor.
Asociaţiile de pacienţi îşi doresc un acces sigur şi uşor la servicii de sănătate şi la medicamente
„A fost o întâlnire care doreşte să stabilească care sunt priorităţile profesioniştilor din sănătate, reprezentanţilor sindicatelor şi în primul rând care sunt nevoile în acest context complicat de sănătate publică ale pacienţilor din România, care au un acces îngreunat la se.