Interpolul, preocupat de un aflux de arme donate Ucrainei după război
Un număr mare de arme trimise în Ucraina vor ajunge în mâinile infractorilor din Europa şi nu numai, a afirmat miercuri directorul general al Interpol, care a cerut statelor să se intereseze de urmărirea acestor arme, relatează AFP.
Ucraina a primit rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din SUA, potrivit ministrului apărării
Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din Statele Unite, a indicat sâmbătă ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, precizând că armele vor întări forţele care luptă împotriva invaziei Rusiei.
Ce spune Pentagonul despre utilizarea de către Rusia a armelor cu laser în războiul din Ucraina
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că SUA nu au nicio dovadă cu privire la utilizarea de către Rusia a armelor cu laser pe teritoriul Ucrainei.
Imaginile dezastrului: Ruşii au suferit pierderi grele după trei încercări eşuate de forţare a unui râu strategic în Donbas
Trupele Moscovei au înregistrat pierderi grele în ultimele trei zile în regiunea Donbas din Ucraina: un batalion al armatei ruse şi-a pierdut aproape în întregime toate blindatele din dotare, după trei încercări eşuate de forţare a râului Severski Doneţ din Lugansk, cu scopul de a înc.
SUA trimit Ucrainei un nou ajutor cu armament şi echipament de 150 de milioane de dolari
Preşedintele american Joe Biden a semnat vineri un nou pachet de asistenţă militară pentru Ucraina, în valoare de 150 de milioane de dolari, care furnizează muniţii suplimentare pentru artilerie, radare şi alte echipamente, fiind cel mai recent ajutor acordat Kievului pentru a respinge inva.
Ministerul rus de Externe: Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina
Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Zaitsev, relatează Reuters.
Germania şi Republica Cehă au convenit un mecanism pentru a livra arme Ucrainei
Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat joi că Germania va coopera cu Republica Cehă în furnizarea de arme Ucrainei, apelând la un mecanism de schimb circular, relatează agenţia EFE.
România, din nou ţinta propagandei ruse: Ucraina exportă cereale via teritoriul românesc, iar pe drumul de întoarcere primeşte arme
Propaganda oficialilor de la Moscova aduce din nou acuzaţii la adresa României.
Cîţu: România trebuie să trimită arme Ucrainei
România ar trebui să livreze arme Ucrainei! Afirmaţia îi aparţine preşedintele Senatului, Florin Cîţu.
Premierul Mateusz Morawiecki: Polonia a furnizat Ucrainei arme în valoare de 1,6 miliarde de dolari
Premierul Poloniei a arătat, la o întâlnire cu omologul său din Ucraina, în ce a constat ajutorul militar acordat ţării vecine.
Zelenski: Aliaţii livrează în sfârşit armele cerute de Kiev
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, vineri seară, că aliaţii au livrat Ucrainei armele pe care Kievul le-a cerut.
România schimbă legislaţia ca să poată dona echipamente militare Ucrainei
Guvernul modifică legislaţia în vigoare pentru ca Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, SRI, SIE, SPP şi STS să poată dona unei ţări aliate sau partenere echipamente pe care le au în rezervă Ministerul Apărării Naţionale (MApN) cere schimbarea legislaţiei pe.