România ar putea accelera forajele în apele de mare adâncime, în contextul creşterii preţului gazelor
România ar putea accelera primul său proiect de foraj în apele de mare adâncime din Marea Neagră, pe fondul crizei de gaze naturale în Europa, a declarat pentru Bloomberg un director de la Romgaz, unul dintre partenerii implicaţi în proiectul Neptun Deep.
Un raport UNESCO analizează potenţialul apelor subterane
Un raport realizat de UNESCO şi publicat luni cu prilejul Forumului mondial al apei a scos în evidenţă potenţialul apelor subterane, capabile de a genera beneficii sociale, economice şi de mediu, cu condiţia să fie gestionate într-o manieră sustenabilă, informează AFP.
Curtea de Apel Bucureşti s-ar putea pronunţa definitiv în dosarul ''Colectiv''
Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe definitiv, joi, în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
Marina rusă a anunţat că a îndepărtat un submarin american din apele sale; Washingtonul dezminte
Un distrugător rus a urmărit un submarin nuclear american în largul Insulelor Kurile, în apele teritoriale ruseşti, a anunţat sâmbătă Moscova, o acuzaţie respinsă de armata americană, relatează AFP.
Românul campion la înot în ape deschise
A curs şampanie pe râul Bega în această dimineaţă, la Timişoara.
La scăldat în apele îngheţate
Un grup de germani a sărbătorit Crăciunul cu o baie în apele îngheţate.
Submarinul nuclear american avariat în Marea Chinei s-a ciocnit de un munte submarin, potrivit anchetei
Submarinul nuclear american avariat luna trecută în Marea Chinei a lovit un munte submarin care nu figura pe hărţi, indică primele rezultate ale anchetei, date publicităţii luni, transmite AFP.
Papa Francis a întrerupt audienţa generală pentru a răspunde la un apel telefonic misterios
Papa Francisc i-a surprins miercuri pe credincioşi, întrerupând audienţa generală pentru a vorbi în privat la telefon, o convorbire care a intrigat mass-media şi pe participanţi, relatează joi EFE.
Alba: Zeci de persoane evacuate, drumuri blocate şi maşini luate de ape
Zeci de persoane au fost evacuate, mai multe case au fost avariate şi inundate, mai multe autoturisme au fost luate de ape şi o serie de drumuri sunt blocate în urma inundaţiilor produse vineri în Munţii Apuseni, potrivit unui bilanţ transmis în cursul serii de Inspectoratul pentru Situaţi.
16 ani de la cele mai cumplite inundaţii
Se împlinesc 16 ani de la cele mai cumplite inundaţii din istoria recentă a României.
Apele s-au retras, problemele rămân
După ce în 2005 apele le-au măturat agoniseala de-o viaţă, oamenii din Bilieşti au fost loviţi din nou de aceleaşi necaz.