
Un băieţel de 3 ani şi-a împuşcat fratele de 8 luni, în timp ce se juca cu un pistol găsit prin casă
Un bebeluş de doar opt luni a fost împuşcat mortal de fratele său de trei ani, după ce băiatul a găsit un pistol, ţinut la vedere, în apartamentul familiei.

Caz extrem de rar la Iaşi. Fetiţă de 12 ani cu o sarcină molară posibilă o dată la 1.000 de cazuri
O fetiţă în vârstă de 12 ani a ajuns la timp, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, înainte de a apărea alte complicaţii, în cazul unei sarcini molare descoperite de medici.

Corpul unui bărbat mort în apartamentul său din Oslo a fost găsit după 9 ani. Cum şi-au dat seama poliţiştii care a fost momentul decesului
Potrivit autorităţilor norvegiene, un bărbat care a murit în apartamentul său din Oslo a fost descoperit de administrator abia după 9 ani.

Femeia cu cele mai lungi unghii din lume şi le-a tăiat după aproape 30 de ani
Ayanna Williams din Houston a intrat în Cartea Recordurilor în 2017 pentru cele mai lungi unghii din lume care măsurau 5,7 metri lungime.

Marea Britanie le recomandă cetăţenilor sub 30 de ani să nu se vaccineze cu AstraZeneca
Agenţia Medicamentului din Marea Britanie a recomandat ca persoanele cu vârste până în 30 de ani să fie vaccinate cu alt ser, nu cu cel produs de AstraZeneca.

Vindecată de Covid la 104 ani
O femeie în vârstă de 104 ani, din Columbia, s-a vindecat de Covid-19 pentru a doua oară şi a fost externată în aplauzele cadrelor medicale.

Sibiu - Băiat de 11 ani, căutat de poliţişti, după ce nu s-a mai întors acasă
Poliţiştii sibieni caută un băiat în vârstă de 11 ani, care a plecat de la domiciliu într-o direcţie necunoscută, fără a mai reveni.

Orban nu e de acord ca cei care muncesc după 65 de ani să fie scutiţi de plata CAS. Iniţiativa a fost anunţată de un deputat PNL
Preşedintele PNL Ludovic Orban spune că cei care decid să muncească şi după vârsta de pensionare, până la 70 de ani, ar trebui să plătească în continuare contribuţiile la stat.

Israelul ar putea începe vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 15 ani în luna mai
Israelul ar putea începe vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 15 ani în luna mai.

Un copil de aproape trei ani din Republica Moldova, răpus de COVID-19
Un copil de aproape trei ani din raionul Nisporeni, diagnosticat cu noul coronavirus, s-a stins din viaţă.

Bărbat din Mureş, arestat pentru pornografie infantilă. Victima prădătorului sexual: o copilă de 14 ani
Bărbatul şi-a făcut un cont fals pe Facebook, unde s-a prezentat drept femeie, a abordat copila prin intermediul acestuia şi a ameninţat-o apoi că „o va face de râs” postând poze trucate cu ea în ipostaze explicite.

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, de către judecătorii Curţii de apel Bucureşti.