Se împlinesc 77 de ani de la Debarcarea din Normandia. Primul moment al eliberării Europei ocupate, în fotografii color

Se împlinesc 77 de ani de la Debarcarea din Normandia. Primul moment al eliberării Europei ocupate, în fotografii color
Digi24

Duminică, 6 iunie, se împlinesc 77 de ani de la Debarcarea din Normandia, momentul în care trupele Aliate au început debarcarea pe coastele de vest ale Franţei, cea mai mare invazie amfibie din istorie. Mai jos, fotografii colorizate din ziua în care, în mijlocul celui mai mare şi mai sângeros război cunoscut vreodată de omenire, aproximativ 156.000 de soldaţi au debarcat în Normandia pentru a lupta împotriva Germaniei şi a elibera continentul.

Debarcarea din Normandia a început pe 6 iunie 1944 cu numele de cod „Operaţiunea Neptun” sau „D-Day”. Eliberarea Franţei ocupate şi apoi şi a restului Europei a reprezentat primul pas în obţinerea victoriei de către Aliaţi în Al Doilea Război Mondial.

Înainte de debarcarea efectivă a soldaţilor pe plajele din Normandia, o campanie de bombardament naval şi aerian a fost lansată împotriva trupelor germane, iar zeci de mii de paraşutişti americani, britianici şi canadieni s-au lansat pe continent.

Afla mai multe despre77 de anidebarcarenormandia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt