Câţi elevi s-au vaccinat până acum împotriva Covid-19 în România. Cîmpeanu: „Este nevoie de acţiuni de informare”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a prezentat luni, cu două săptămâni înaintea începerii anului şcolar, situaţia de vaccinare în rândul elevilor.
900.300 de persoane au participat la acţiunile organizate de agenţiile de turism în 2020
Numărul total de turişti participanţi la acţiunile organizate în anul 2020 de către agenţiile de turism cu activitate de organizare şi de cele cu activitate intermediară a fost de 900.
Anul 2021 trebuie să fie anul al acţiunii pentru combaterea schimbărilor climatice (ONU)
Anul 2021 trebuie să fie unul al acţiunii împotriva schimbărilor climatice ''ale cărui repercusiuni sunt deja prea costisitoare pentru populaţiile planetei'', a cerut luni ONU, înainte de un summit climatic dorit de preşedintele american Joe Biden, relatrează AFP.
Valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori, din 2009
Valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori faţă de nivelul minim înregistrat în 2009, a declarat, luni, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, la evenimentul de schimbare a simbolului bursier al acţiunilor companiei Evergent Investments din SIF2 în.
Sancţiuni în valoare totală de 21.000 de lei de la intrarea în vigoare a noilor restricţii
Peste 100 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.
Aproape 90.000 de controale şi amenzi de peste 96 milioane de lei la nivel naţional, în 2020
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a întreprins pe parcursul anului 2020 un număr de 88.
Averea lui Musk a scăzut cu 27 miliarde de dolari, pe fondul prăbuşirii acţiunilor Tesla
Valul de vânzări pe acţiunile americane din tehnologie a “şters” 27 miliarde de dolari din averea lui Elon Musk în ultima săptămână.
Studenţii protestează la Gara de Nord, nemulţumiţi că pierd gratuitatea la călătoriile cu trenul. Ei anunţă acţiuni şi în alte oraşe
Zeci de studenţi protestează, vineri,în faţa Gării de Nord din Capitală.
Fenomenul Reddit. Un elev de 10 ani a făcut profit de peste 5.000% cu acţiuni GameStop primite cadou de la mama lui
Un elev de 10 ani din Texas, care în urmă cu doi ani primise 10 acţiuni GameStop de la mama lui, tocmai a făcut un profit uriaş de pe urma lor, scrie New York Post.
Ferrari - directorul a demisionat neaşteptat, acţiunile scad
Louis Camilleri a plecat neaşteptat din postul de director general al Ferrari, gest care a antrenat o scădere cu peste 1% a acţiunilor, pe fondul temerilor privind strategia şi conducerea producătorului italian de maşini de lux, transmite Reuters
Acţiunile Pfizer au scăzut joi cu până la 3,1%, în urma informaţiilor că va livra doar jumătate din cantitatea de vaccinuri destinate Covid-19 prevăzută pentru 2020
Acţiunile Pfizer au scăzut joi cu până la 3,1%, în urma informaţiilor, publicate de Dow Jones că va livra doar jumătate din cantitatea de vaccinuri destinate Covid-19 prevăzută iniţial pentru 2020, din cauza problemelor de aprovizionare cu materii prime, transmite Bloomberg