Pe volume moderate, indicele BET de la BVB a depăşit pentru prima oară în istorie nivelul de 12.000 de puncte. După recuperarea masivă de joi, bursa americană a avut o sesiune de consolidare a câştigurilor respective, iar în acest context şi la BVB am consemnat o sesiune de aprecieri, pe volume cu puţin sub media ultimilor 3 ani.
Rulajul pieţei de acţiuni s-a situat la 39,27 milioane lei (7,94 milioane euro), fiind asigurat în proporţie de peste jumătate de cele 2 acţiuni bancare lichide. Astfel, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au corectat cu 0,40%, până la preţul de 19,68 lei/acţiune, pe fondul unor schimburi de 16,06 milioane lei, şi titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,56%, până la preţul de 2,6950 lei/acţiune, pe tranzacţii de 4,80 milioane lei