Valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori faţă de nivelul minim înregistrat în 2009, a declarat, luni, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, la evenimentul de schimbare a simbolului bursier al acţiunilor companiei Evergent Investments din SIF2 în Ever.
"Continuăm un an aglomerat la Bursa de Valori Bucureşti. Un an frumos, până la urmă, dacă ne uităm la cum s-au derulat primele trei luni ale acestui an. Vedem că am avut deja patru listări de obligaţiuni, patru listări de acţiuni, în valoare totală dacă ne uităm la obligaţiuni de aproape 300 de milioane de euro listate anul acesta, inclusiv emisiunile de titluri de stat derulate de Ministerul de Finanţe. Dacă ne uităm la acţiunile listate pe Aero, unde cum spuneam avem deja patru companii listate în valoare de peste 500 de milioane de lei, 100 de milioane de euro. Deci, cum spuneam, începem un an în forţă. De asemenea, indicii principali ai Bursei de Valori Bucureşti evoluează foarte bine. Indicele BET a depăşit anul acesta nivelul maxim înregistrat în 2007. Ne îndreptăm spre nivelul de 11.000 de puncte. Faţă de nivelul minim pe care l-am înregistrat în 2009, valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori. Dacă ne uităm la performanţa din ultimul an şi din acest an, faţă de începutul anului, suntem cu 12 procente mai sus, iar faţă de acum 12 luni suntem cu peste 40% creştere din punct de vedere al indicelui principal al bursei", a afirmat Hanga.
Potrivit acestuia, după patru listări de acţiuni şi patru listări de obligaţiuni avem "un botez".