Poluare cu plastic: ONU se îndreaptă către un acord ''istoric''
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmează să lanseze negocieri, miercuri, în capitala Kenyei, Nairobi, asupra unui acord "istoric" pentru combaterea poluării cu milioane de tone de deşeuri din plastic ce ameninţă biodiversitatea mondială, informează AFP.
România trimite echipamente militare Ucrainei. Zelenski mulţumeşte României
Acordul între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat în septembrie 2020 de miniştrii Apărării din cele două state vecine, portofoliul românesc fiind deţinut atunci de actualul premier Nicolae Ciucă, a intrat în vig.
Joe Biden anunţă „prima tranşă” de sancţiuni americane, în contextul „începutului unei invazii”. Putin: Acordul de la Minsk nu mai este valabil
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi presei, după ce Parlamentul a autorizat desfăşurarea de trupe ruse în estul Ucrainei, că acordurile de pace de la Mink „nu mai există”, potrivit agenţiei TASS, citată de Jerusalem Post.
Criza ruso-ucraineană: Preşedintele Croaţiei critică Marea Britanie şi vrea un acord cu Rusia
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovici, a criticat poziţia adoptată de Marea Britanie în criza ruso-ucraineană şi a apreciat că importanţa acestei ţări s-a diminuat odată cu părăsirea Uniunii Europene.
Vladimir Putin îl va primi miercuri pe omologul său iranian pentru discuţii în special asupra acordului nuclear
Preşedintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri la Moscova pe omologul său iranian Ebrahim Raisi, pentru discuţii inclusiv asupra programului nuclear iranian, a anunţat marţi Kremlinul, informează AFP şi TASS.
Franţa doreşte un acord între Uniunea Europeană şi Regatul Unit
Franţa doreşte un acord între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la imigraţia ilegală în zona Canalului Mânecii, în urma naufragiului de săptămâna trecută soldat cu moartea a 27 de migranţi, a anunţat luni ministrul de interne francez Gerald Darmanin, transmite AFP.
DOCUMENT: Cum se va numi noua coaliţie PNL-PSD-UDMR şi ce prevede acordul politic valabil până în 2024. Cum se vor „roti” premierii
Noua coaliţie guvernamentală formată din PSD, PNL, UDMR se va numi „Coaliţia Naţională pentru România” şi va fi condusă, alternativ, de doi premieri, de la PNL şi PSD în perioada 2021-2024.
Submarine: Australia semnează cu SUA şi Marea Britanie un acord
Australia s-a angajat oficial luni într-un program foarte contestat de a se dota cu submarine cu propulsie nucleara în cadrul unei noi alianţe de apărare cu Marea Britanie şi Statele Unite, notează AFP.
Continuă negocierile PNL - PSD - UDMR; sâmbătă ar putea fi agreat acordul politic
Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR continuă sâmbătă, urmând a fi agreat acordul politic între formaţiunile din viitoarea coaliţie de guvernare.
I-am propus lui Ciolacu numele lui Rafila ca premier, dar nu a fost de acord
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că, în discuţiile cu liderii PSD şi UDMR, i-a propus lui Marcel Ciolacu numele deputatului Alexandru Rafila pentru funcţia de premier, însă acesta nu fost de acord.
Boris Johnson: Acordul pentru climă de la Glasgow privind reducerea folosirii cărbunelul este „o realizare fantastică”
Acordul pentru climă de la COP26 de la Glasgow „schimbă lucrurile” şi „este un semnal pentru moartea energiei pe bază de cărbune”, a spus premierul britanic Boris Johnson, citat de BBC.
Acord pe majorarea pensiilor
PSD şi PNL au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte creşterea pensiilor şi a salariilor.