
Două trenuri s-au ciocnit în Barcelona
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Barcelona.

Moartea l-a luat la ocazie
Accident cumplit în judeţul Argeş.

Accident de tren în Franţa, soldat cu cel puţin 19 răniţi, dintre care unul grav
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de tren turistic, sâmbătă după-amiaza, lângă Pontarlier, în estul Franţei, după o frână bruscă, a anunţat Prefectura, informează AFP.

Accident feroviar în Slovacia, cu peste 50 de răniţi. Trenul a fost lovit chiar de locomotiva trimisă să-l tracteze
Peste 50 de persoane au fost rănite vineri seară, după ce un tren de pasageri a fost lovit de o locomotivă în apropiere de oraşul Vrutky, din nord-vestul Slovaciei.

Cel puţin 4 morţi şi zeci de răniţi, după ce un tren a deraiat în Germania
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte treizeci au fost rănite vineri în Germania, după ce un tren regional a deraiat la scurt timp după plecarea din staţiunea montană Garmisch-Partenkirchen în Alpii bavarezi.

Un bărbat care sângera abundent după ce a fost lovit de tren, salvat de un jandarm şi un călător
Un bătrân care a fost lovit, miercuri, de un tren a fost salvat de un jandarm aflat în garnitura respectivă şi de un alt călător.

Autoturism lovit de un tren de marfă; o persoană rănită
Un autoturism a fost lovit de un tren de marfă, luni seara, în halta localităţii Uileacul Şimleului, unul din cei trei pasageri din maşină fiind rănit.

Circulaţia feroviară, oprită temporar pe relaţia Gara de Nord - Aeroport şi retur, din cauza unui accident
Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport şi retur este întreruptă temporar, din cauza unui accident înregistrat în zona Punctului de Oprire (PO) Carpaţi, unde trenul 7932 a surprins şi accidentat o persoană, informează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA.

Echipaj SMURD, lovit de tren în timp ce se deplasa la o pacientă în oraşul Ulmeni
Modifică dimensiunea fontului:Play Un echipaj SMURD care se deplasa la un caz medical în oraşul Ulmeni a fost lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, a informat, în noaptea de marţi spre miercuri, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Maramureş, Ligia Micle.

Maşină condusă de un tânăr de 19 ani, lovită de tren
O maşină condusă de un tânăr de 19 ani din oraşul Beclean a fost lovită, luni dimineaţa, de un tren care circula pe relaţia Bistriţa-Cluj, accidentul având loc la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată acustic şi luminos, potrivit datelor comunicate AGERPRES de Inspectoratul d.

Bărbat accidentat mortal de un tren regio; circulaţia feroviară a fost afectată aproape o oră
Un bărbat de 59 de ani din comuna Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi-a pierdut viaţa joi dimineaţa după ce a fost lovit de un tren regio, circulaţia feroviară fiind blocată în zonă timp de aproape o oră, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Un tren de călători a lovit un TIR; cinci persoane au fost rănite
Un tren de călători a lovit un TIR, marţi, la trecerea la nivel cu cale ferată din localitatea Baldovineşti, în urma accidentului feroviar rezultând cinci răniţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.