Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte treizeci au fost rănite vineri în Germania, după ce un tren regional a deraiat la scurt timp după plecarea din staţiunea montană Garmisch-Partenkirchen în Alpii bavarezi.
Accidentul s-a petrecut nu departe de locul în care va avea loc la sfârşitul lunii summitul liderilor G7, informează AFP.
Un oficial local a declarat pentru agenţia de presă germană dpa că cel puţin 60 de persoane au fost rănite, dintre care aproximativ 16 grav, scrie Deutsche Welle.
Trenul, care călătorea către Munchen, era aglomerat în momentul accidentului, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei, conform Reuters.