Un autoturism a fost lovit de un tren de marfă, luni seara, în halta localităţii Uileacul Şimleului, unul din cei trei pasageri din maşină fiind rănit.
"Un echipaj de la Detaşamentul Zalău şi Secţia Şimleu Silvaniei au fost solicitate să intervină la un accident feroviar în halta localităţii Uileacu Simleului, în care un autoturism a fost lovit de un tren de marfă, care transporta ţiţei. În urma incidentului, au rezultat trei persoane care s-au autoevacuat din autoturism, iar una dintre ele a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la un echipaj SMURD, iar apoi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Zalău", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi.
Potrivit sursei citate, celelalte două persoane implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
agerpres.ro