Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face, joi, o vizită oficială în România, urmând a discuta cu preşedintele Nicusor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan. Administraţia Prezidenţială a anunţat că primirea la Palatul Cotroceni va avea loc la 13.30, cei doi şefi de stat urmând a avea declaraţii comune de presă.
”Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat oficial.
Cei doi şefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi evoluţiile de ultimă oră la nivel regional şi global.
”În egală măsură, Preşedintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, preşedintele ucrainean va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan. Din motive de securitate, ora întâlnirii nu a fost făcută publică.
Zelenski a mai fost într-o vizită oficială în România în data de 10 octombrie 2023, când a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele de la acea vreme, Klaus Iohannis.






